Adrian Iacob și Petrică-Mihail Marcoci sunt suspectați că la începutul lunii aprilie 2019 l-au determinat de Adrian Gheorghe Bărbulescu să îi transmită amenințări cu moartea juralistei de investigații Emilia Șercan, după ce aceasta a publicat mai multe anchete legate de doctoratele plagiate din cadrul Academiei de Poliție. Procurorii îi mai suspectează pe rector și prorector că i-au promis lui Bărbulescu protecție pentru a nu fi tras la răspundere penală.

„La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, relația personală care se dezvoltase între ei și recunoștința acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar, să transmită mesaje de amenințare persoanei vătămate pentru a o determina să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe Iacob Adrian. Solicitările au fost transmise în cadrul mai multor discuții pe care Bărbulescu Gheorghe Adrian le-a purtat atât separat cu cei doi, cât și împreună, în sediul Academiei de Poliție”, trasmite DNA.

„Interesul lui Marcoci Petrică-Mihail în stoparea anchetelor jurnalistice era determinat de faptul că numirea în funcția de prorector depinde în mod direct de rectorul instituției de învățământ, astfel încât pierderea funcției de către Iacob Adrian ar fi avut consecințe negative și asupra acestuia. În acest context, există bănuiala rezonabilă că Marcoci Petrică-Mihail a conceput planul folosit pentru transmiterea mesajelor de amenințare, astfel încât să fie imposibilă identificarea autorului faptelor”, mai spus procurorii DNA. 

Procurorii anticorupție îi mai suspectează pe Adrian Iacob și Petrică-Mihail Marcoci că i-au comunicat lui Adrian Bărbulescu și conținutul mesajelor pe care acesta să i le transmită jurnalistei Emilia Șercan.

Pe 17 aprilie, Emilia Șercan a sesizat Poliția după ce a primit un mesaj de amenințare cu moartea. Jurnalista a menționat că a primit amenințarea „în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție”.

„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
PARTENERI - GSP.RO
„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
Andreea Raicu a pozat nud la 43 de ani. A arătat TOT: Andreea Esca ȘOCATĂ
Playtech.ro
Andreea Raicu a pozat nud la 43 de ani. A arătat TOT: Andreea Esca ȘOCATĂ
Bătaie între români, pe aeroportul din Luton. Imaginile, filmate și comentate de un alt român
Observatornews.ro
Bătaie între români, pe aeroportul din Luton. Imaginile, filmate și comentate de un alt român
Horoscop 16 mai 2021. Peștii sunt înclinați către bunăvoință față de cei dragi, poate chiar exagerează
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2021. Peștii sunt înclinați către bunăvoință față de cei dragi, poate chiar exagerează
Răsturnare de situație! De la ce a pornit bătaia între români de pe Aeroportul Luton. Reacția MAE
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație! De la ce a pornit bătaia între români de pe Aeroportul Luton. Reacția MAE
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)
PUBLICITATE
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)