În aceste condiții, Havana a anunţat două zile de doliu, pe 5 şi 6 ianuarie, în „memoria celor ucişi”.

Comunicatul emis de regimul de la Havana nu oferă multe detalii, dar precizează că toate cele 32 de presupuse victime ar fi spioni și militari cubanezi.

„Fideli responsabilităţilor lor în materie de securitate şi apărare, compatrioţii noştri şi-au îndeplinit datoria cu demnitate şi eroism şi au căzut, după o rezistenţă acerbă, în luptă directă cu atacatorii sau ca urmare a bombardamentelor asupra instalaţiilor”, se arată în comunicatul difuzat duminică.

Regimul comunist din Cuba i-a asigurat asociatului său Nicolas Maduro o anumită securitate de când acesta a ajuns la putere. Nu este clar câţi cubanezi îl păzeau pe liderul venezuelean sau se aflau în instalații militare din Venezuela în momentul capturării acestuia din umă.

Nicolas Maduro, în vârstă de 63 de ani, şi soţia sa, Cilia Flores, au fost arestaţi sâmbătă de forţele speciale americane la Caracas, capitala Venezuelei, şi transportaţi în Statele Unite.

Autoproclamatul lider al Venezuelei este reţinut într-un centru de detenţie din New York în aşteptarea unei înfăţişări în instanță luni sub acuzaţia de narcoterorism.

Întrebat duminică despre soarta regimului de la Havana, președintele american Donald Trump a afirmat că este „gata să cadă” după capturarea liderului venezuelean.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.