Regizorul filmului despre Arsenie Boca critică statul: „Perversitatea statului român e că îi împinge pe oameni să nu mai spere nimic de la sistemul public și să aștepte magie”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Noul documentar & road movie al lui Alexandru Solomon, „Arsenie. Viața de apoi”, este „ca un microbuz social în care să ne putem vorbi, chiar dacă nu suntem de acord”, spune regizorul într-un interviu acordat în exclusivitate Libertatea.
Cuprins:
- Printre admiratorii lui Arsenie Boca
- Cultul lui Arsenie Boca: „O operă de ficționalizare a unui personaj real”
- „Ne e rușine cu cei de la pelerinaje. Mie îmi pare că asta e dezastruos”
- „Ne-am acceptat: nu suntem de acord, dar suntem parteneri de drum”
- Așteptarea că poate la un moment dat o să începi să crezi
- Arsenie, rebelul
- Arsenie Boca și modul de viață dincolo de frică
- „Jumătate din librărie despre well being, mindfulness, yoga și Arsenie Boca”
- „Credința merge în paralel cu celelalte lucruri care compun identitatea unor oameni”
- Trump e un produs al mistificării, ca Arsenie Boca
- Exercițiul de confruntare a faptelor cu mitul
- Depresia din România
- „Oamenii nu mai au nici ce să creadă și atunci ortodoxia e o valoare sigură”
- „Aceiași oameni care sunt supercreduli sunt și supersuspicioși”
- Cum vede Alexandru Solomon „perversitatea statului”
- „Au fost sanctificați preoți care au ajuns legionari de-a dreptul”
- Artistul s-a integrat în grupuri de pelerini și de loiali curentului din jurul lui Arsenie Boca.
- Mărturisește că avea și el o parte a prejudecății că „dacă unii oameni din pelerinaje sunt cultivați, nu sunt suficient de cultivați și echilibrați ca să ne reprezinte. Și că ne e rușine cu ei”.
- Solomon a descoperit că „asta e dezastruos. E un alt fel de a face prejudecăți de clasă față de cetățean”.
- Într-un fel, recunoaște că a fost „convertit”.
- În același timp, regizorul susține că unii oameni din statul român au interesul să cultive lipsa de încredere în cunoaștere și știință.
- „Dacă încrederea în știință ar fi mai mare și din partea autorităților și voința lor de a îndrepta lumea pe care trăim pe bază științifică, am fi în altă parte. Dar nu-i mai ușor să iei toți banii și să-i trimiți pe oameni la biserică? Mult mai simplu. Pui și o icoană la Parlament și pe urmă te sui în Mercedes”.
„Arsenie. Viața de apoi” a fost proiectat în avanpremieră la ediția a XX-a a Festivalului de film Anonimul de la Sfântu Gheorghe. A stârnit multă curiozitate, o parte din cinefili preferând să vadă filmul de pe scări după ce nu mai prinseseră loc pe scaun. În plus, aproape toți spectatorii au rămas ulterior la sesiunea de întrebări și răspunsuri cu regizorul Alexandru Solomon.
Cel mai nou documentar al lui Solomon este încercarea regizorului de a înțelege cultul din jurul lui Arsenie Boca și pe oamenii care merg în pelerinaje pe urmele acestuia.
Ca să facă asta, cineastul a mers în propriul pelerinaj, alături de un grup eclectic de oameni selectați în urma unui „casting” dintre cei deja fideli mitului lui Arsenie Boca.
Printre admiratorii lui Arsenie Boca
Împreună cu ei, Solomon reconstituie scene ce compun mitologia din jurul personajului religios.
În același timp, grupul, în care regizorul se include, poartă dezbateri fascinante, în care camera le surprinde reacțiile. Sunt arătate dubiile și certitudinile când documentaristul îi face să confrunte elementele de mistificare cu faptele și documentele istorice.
Documentarul evidențiază și felul în care mass-media a contribuit la mitologizarea figurii lui Boca, prezentând legende drept fapte. Filmul va ajunge pe marile ecrane din România la sfârșitul acestei săptămâni.
Alexandru Solomon a oferit un interviu publicului Libertatea, în care vorbește despre metoda sa de lucru, dar și despre ce a învățat de la pelerinii cu care a mers pe urmele lui Arsenie Boca.
Cultul lui Arsenie Boca: „O operă de ficționalizare a unui personaj real”
- De unde a pornit pelerinajul pe urmele lui Arsenie Boca?
- M-a adus la acest subiect interesul pentru fenomenul religios din România, care, în ultimii 30 de ani, a prins foarte mult avânt. Mi se părea că e important să vorbim de toată interferența BOR în viața socială, politică, de faptul că, pe măsură ce revirimentul ăsta popular religios a prins aripi, și instituția bisericii a câștigat putere tot mai mare.
Arsenie Boca e figura religioasă cea mai populară în România în ultimii 30 de ani și mi s-a părut că e o poartă de intrare către această lume.
- Cum ați început documentarea?
- Am început să merg în pelerinaje câte două, trei zile, cu tot felul de grupuri de oameni. Am făcut asta timp de trei ani. Într-un fel, așa am făcut documentarea acestei lumi, dar mi-am dat seama că nu e o soluție pentru a face filmul, că doar zgândăream un pic suprafața. Contactul cu pelerinii era relativ scurt și, în pelerinajul următor, mă întâlneam cu alți oameni, deci nu era posibilitatea de apropiere mai mare. Iar sistemul de cine verite - o cameră mică, alergând pe coclauri, după oameni - nu exprima profunzimea fenomenului. Până la urmă, voiam să vorbesc despre mitul lui Arsenie Boca, adică o operă de ficționalizare a unui personaj real, și mi se părea că e important să găsesc un fel de…
- O metodă?
- Da, o metodă filmabilă care să reflecte construcția asta ficțională. Așa am ajuns la această formulă cu castingul și cu reenactmentul.
„Ne e rușine cu cei de la pelerinaje. Mie îmi pare că asta e dezastruos”
- Jurnalistul Florin Negruțiu critica faptul că ai ales personajele cele mai trăsnite, parcă rupte din „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Crezi că la un anumit nivel ai căutat poate să fie cele mai interesante personaje? Sau doar ai vrut să fie reprezentative pentru ce văzusei în pelerinaje?
-Asta am încercat: să fie oameni reprezentativi. Sunt și oameni cu două facultăți, sunt studenți la 20 și ceva de ani, foste contabile ieșite la pensie. Sau o artistă vizuală care are 30 și ceva de ani. Sunt oameni din medii foarte diverse. Nu i-am ales pentru a fi exotici, doamne ferește. Din contră, chiar sunt oameni pe care nu i-am luat în film, pentru că erau într-adevăr la limita patologicului.
Îmi pare că există un soi de rușine a publicului urban elitist față de populația din pelerinaje. Ca și cum, chiar dacă unii oameni din pelerinaje sunt cultivați, nu sunt suficient de cultivați și echilibrați ca să ne reprezinte. Ne e rușine cu ei. Mie îmi pare că asta e dezastruos. E un alt fel de a face prejudecăți de clasă față de cetățean.
E o privire de sus pe care o regăsești în mass-media românească. Există clișeul pelerinului în vârstă, mai ales femei de la țară, cu batic, care nu știu altceva decât să se târască în genunchi la Sfânta Paraschiva.
- Ai vrut să lărgești această perspectivă?
- Da, mi s-a părut că e esențial. Pentru că lumea pe care eu am văzut-o în pelerinaje nu era deloc așa. Erau și doamne în vârstă cu batic, dar erau tot felul de oameni. Încă din primul pelerinaj, am dat de oameni la care nu mă așteptam. Era un tânăr de 25 de ani care mi-a zis că îi plac filmele mele - eu credeam că-s complet necunoscut în lumea lor - și ce tare e filmul lui Jude cu barbarii. Dar mergea în pelerinaje la Arsenie Boca.
Nu are legătură cu pregătirea intelectuală sau culturală. La început, m-a izbit acest paradox, apoi am căutat să-l reproduc în acest grup de oameni și în felul în care mă uit la ei.
„Ne-am acceptat: nu suntem de acord, dar suntem parteneri de drum”
- În urma castingului, s-a creat un grup eterogen. Pentru mine, partea cea mai faină din film e dată chiar de aceste discuții între oameni care reprezintă tot felul de bule: un discurs mai progresist, unul mai nostalgic după comunism și așa mai departe. Par discuții care sparg bulele și am realizat că ne cam lipsesc. De regulă, fiecare vorbește într-o cameră de ecou.
- Filmul e gândit așa: ca un soi de microbuz social și cultural în care să ne putem vorbi măcar, chiar dacă nu suntem de acord. În care se întâlnesc oameni din aceste diverse bule, și altfel decât online, unde toată lumea înjură pe toată lumea și e agresivă și isterică. De-aceea am optat pentru acest model de talk-show, sau de poiană a lui Iocan. O dezbatere publică, dar într-un spațiu sigur, în care nu ne arată nimeni cu degetul.
- De ce crezi că în viața reală lipsesc astfel de discuții?
- Eu cred că orice om are o disponibilitate de dialog, dar ea nu e încurajată de felul în care funcționează societatea. Online-ul creează bulele acestea virtuale, în care nu există contact fizic. „Dușmanul” e ceva mai abstract: nu e o persoană, un individ cu care poți să stai la masă. E o voce din eter. Atunci, polarizarea e și mai mare. Mass-media creează și ea polarizările ei. Clișeele, ca acela al pelerinelor cu batic, nu prea ajută la dialog. Am vrut să creăm un spațiu în care să poată să se nască discuțiile. Inclusiv cu mine, oamenii au știut cine sunt și ce cred, am fost transparent, și ne-am acceptat: nu suntem de acord, dar suntem parteneri de drum.
Așteptarea că poate la un moment dat o să începi să crezi
- Erai practic outsider în acea lume. Te priveau așa?
- Nu m-am simțit exclus, am simțit că sunt parte din grup, că toți am pus pe masă, sincer, ce credem. Le sunt recunoscător.
Cred că în momentul în care ești transparent și sincer, lucrurile se schimbă, chiar dacă oamenii știu că nu crezi în aceleași lucruri. E acel moment la începutul filmului în care merg cu un preot pe munte și îmi spune: Dumnezeu poate vorbi prin gura oricui, a unui măgar sau eventual a unui evreu ca tine, dar poate că o să te convertești. Există și așteptarea asta, că poate la un moment dat o să începi să crezi, sau te convertești, deci mai ai o șansă. Dar șansa e asta, de a reveni la matcă, grupul majoritar.
- Zici la începutul filmului că proiectul s-a născut și din furie. În ce sens?
- Din furia împotriva manipulării religiei și intervenției bisericii în viața publică și politică. De prin 2017 se ajungea la un complet concubinaj între stat și biserică, relație care există și azi, și trebuia făcut ceva în această direcție. Că nu e bine nici pentru biserică, nici pentru stat. E bine pe un interes scurt și mediu, financiar și de putere, dar pe termen lung nu-i bine. Am avut această revoltă din care s-a născut și performance-ul de la Patriarhie, dar am vrut să trec de faza de revoltă.
Arsenie, rebelul
- De crezi că Arsenie Boca e cel mai popular personaj religios în România?
- Pentru motivele pentru care Biserica nu e foarte confortabilă cu Arsenie Boca. Cred că atuurile mari ale figurii lui Arsenie Boca, nu știu dacă ale omului real, sunt tocmai lucrurile din afara dogmei și a liniei oficiale bisericești. Faptul că era un om adaptat modernității, conștient de ce înseamnă imagine, marketing.
Avea un discurs public adaptat problemelor comunităților în care vorbea, mai ales comunității rurale, un mediu care era dominat de alcoolism, de probleme de igienă sexuală. Arsenie Boca a adresat în predicile lui toate aceste probleme.
În același timp, era atent la orientalisme, la antroposofie, la tot felul de influențe din alte credințe, spiritualități. Și ca artist, Arsenie Boca nu e un canonic. Pictura lui de la Dragănescu nu prea e pe linie canonic-ortodoxă. Inclusiv faptul că a fost exclus din preoțime cred că pentru majoritatea credincioșilor îl face mai simpatic.
- E rebelul.
- E rebelul, da. Cred că faptul că a fost propus spre canonizare îi ciobește un pic din aura asta, pentru că îl oficializează și îl integrează în sistem. Nu l-au canonizat ca dovadă că încă e mare opoziție în sânul bisericii împotriva lui.
Sunt destui credincioși cărora nu le place ce face Biserica Ortodoxă în spațiul public. E un personaj care e rebel, dar are darurile astea spirituale. E tot ce poate fi mai bun.
Arsenie Boca și modul de viață dincolo de frică
- Deci acoperă nișa de oameni de credință care și-au pierdut un pic încrederea în Biserică.
- Da, și care sunt foarte influențați de preocupările contemporane: neliniștile legate de planetă, de climat, de ce facem cu corpul nostru, de mindfulness. În jurul lui Arsenie Boca există un întreg marketing legat de produse eco, bio, naturiste care poartă imaginea lui. E frica de extincție a speciei omenești, de schimbările climatice, de faptul că suntem amenințați de tehnologie. Arsenie Boca promite un soi de viață dincolo de fricile astea.
„Jumătate din librărie despre well being, mindfulness, yoga și Arsenie Boca”
- Crezi că fenomenul ăsta e și un răspuns la o criză globală de singurătate?
- Clar. Cred că pelerinajele, în general, formează comunități. Oamenii se întâlnesc, au un scop comun, un fel de destinație comună și împart spațiul microbuzului câteva zile, dar împart și alte lucruri. Sunt, în general, oameni singuri, într-adevăr. Oameni care stau pe net destul de mult, dar acolo tot singur ești. E clar că e o nevoie comunitară. Ce mi se pare că e îngrijorător e că religia și dogma umplu un soi de gol spiritual în care ar încăpea și cultura. Dar cultura de alt tip nu ajunge la acești oameni în aceeași măsură.
E drept, literatura despre Arsenie Boca sau scrisă de el am văzut-o deseori în mâinile oamenilor, pe plajă sau la mall, și cred că sunt singurele cărți pe care mulți dintre ei le citesc. E o inflație de literatură semiortodoxă, spiritualistă. Intri în librărie și vezi că jumătate din librărie e despre well being, mindfulness, yoga și Arsenie Boca.
„Credința merge în paralel cu celelalte lucruri care compun identitatea unor oameni”
- Cred că toți avem niște biasuri. Sunt prejudecăți cu care ai intrat în acest film pe care ți le-ai regândit pe parcurs?
- Cred că am înțeles un pic mai bine mecanismele și cum credința e ceva impenetrabil și care merge în paralel cu celelalte lucruri care compun identitatea unor oameni.
Poți să porți un dialog cu un om credincios, dacă tu nu ești credincios, dar există această barieră, care trebuie respectată. Nu că aș vrea să-i deconvertesc oricum. Singurul lucru pe care l-am încercat a fost să pun un pic de ordine în domeniul factual despre Arsenie Boca: să analizăm un pic rațional faptele și să vedem ce e mitologie și ce e istorie.
Trump e un produs al mistificării, ca Arsenie Boca
- Acest exercițiu de confruntare a mitului cu faptele, cu documentele oficiale, a venit din dorința asta de demontare, demascare sau a fost un joc?
- Există o industrie a mistificării, la noi și nu numai. Există și în Statele Unite - și Donald Trump e produsul perfect al acestei industrii. Mai periculos probabil decât Arsenie Boca. Arsenie Boca e decedat, deci nu candidează la președinție. Dar a existat o dorință de demistificare.
Nu înseamnă că am vrut să-i transform pe credincioși în atei. Am vrut doar să facem împreună această gimnastică mentală: de a nu ne mai lăsa păcăliți.
Unele dintre aceste „miracole” și povești despre miracole s-au născut în timpul vieții lui Arsenie, dar majoritatea sunt post-mortem și sunt create cu concursul nu numai al credincioșilor, ci și al presei. Complet fără responsabilitate.
Eu am o alertă Google cu numele lui Arsenie Boca și în fiecare zi primesc 3-4 articole care preiau, pe nemestecate, aceste povești. Că Arsenie Boca a fost chemat de Ceaușescu la Comitetul Central și Arsenie a prezis execuția lui Ceaușescu. Că Arsenie a prezis războiul din Ucraina. Toate lucrurile astea sunt relatate de presă și nu de presă măruntă sau din orășele obscure, ci de presă națională, de 10-15 ani, fără să existe nici măcar o frază la început: „se spune că” sau „credincioșii cred că”. Sunt prezentate ca știri și le reiau de 3 ori pe an, cu copy-paste.
- Pentru că fac trafic. Nu e o scuză, ci doar o explicație.
- Cred că e răspuns la audiență, dar, în același timp, e superpericulos. Că nu se întâmplă doar cu Arsenie Boca, ci cu tot felul de lucruri. Adică demonstrează un mod de operare al presei care e copy-paste.
Exercițiul de confruntare a faptelor cu mitul
- Revenind, ziceai că a fost și intenția de demistificare. Tu erai însă conștient că oamenii nu se vor răzgândi neapărat pentru că le-arăți documentele oficiale…
- Nu, dar mă gândeam că poate ar putea să-și construiască un fel de metodă proprie de protecție în fața mistificării. Că n-au nevoie aceste povești neapărat ca să creadă. Au nevoie de relația lor personală cu credința, n-au nevoie de mistificări neapărat, care de multe ori sunt și ridicole și îi și expun la a fi foarte receptivi la alte gogomănii și teorii ale conspirației. Cu Arsenie Boca vine și conspirația mondială cu COVID-ul, explicații pro-ruse despre războiul din Ucraina, sunt din același registru. Dacă oamenii ar fi un pic mai rezistenți la acestea, adică ar avea un soi de îndoială, poate ar fi mai protejați.
Depresia din România
- E complicat, cred că toți suntem măcar un pic vulnerabil la fake news și intoxicări, mai ales când se aliniază cu ce credem deja. De pildă, dacă ne confirmă o prejudecată negativă despre cum funcționează societatea.
- Da, există un rezervor de indignare uriaș. Cred că nivelul de depresie e atât de mare în România azi, încât toți avem nevoie de refulare, de indignare, de încă o confirmare că suntem cei mai oribili oameni și ni se întâmplă cele mai groaznice lucruri. E pe un fond de depresie națională, de fapt.
Dacă stai să te uiți în jur, sigur că-s motive destule, dar sunt și motive contrare. Sigur că e multă sărăcie și multă nedreptate, dar s-au făcut și multe progrese în ultimii 30 de ani.
Furia mea, la fel ca furia acestor oameni, am încercat să o domesticesc și să o pun un pic la rece. Pentru că am simțit că mă și macină, mă înrăiește și nu aveam nevoie de asta.
- Sunt lucruri pe care ai descoperit că le ai în comun cu oamenii din film, cu partenerii tăi de drum?
- Da, diverse lucruri care țin de spațiul în care trăim, dezamăgiri comune. De exemplu, legat de ce s-a întâmplat cu destructurarea completă a infrastructurii publice în România în ultimii 30 de ani, de la construcții la educație la cinema. Apoi, și eu percep neliniștea asta legată de natură, planetă, pe care o aveau destul de mulți dintre ei. Problema e ce facem cu neliniștea asta.
Am încercat spre finalul filmului să construiesc un fel de răspuns la ce se mai poate face. Că ideologia comunistă a dat-o rău de gard. Aia fascistă, nu mai vorbim. Biserica e în mod istoric legată de stat și de politică. Nu și-a făcut niciun examen, o reformă.
Când Arsenie Boca zicea să-nfigem steagul roșu la Vatican, e un soi de provocare, glumeață pe care a aruncat-o Securității. Dar, în același timp, stai să te gândești: omul voia să propună un fel de a treia cale, adică să mărităm comunismul cu religia și poate iese ceva bun, sau vrea să sfideze puterea Vaticanului, a imperiului religios, printr-o mișcare socială, egalitaristă? Putem să visăm, să-l vedem pe Arsenie ca un soi de vizionar.
- Cred că te-au convertit un pic.
- Da, dar nu în sens religios. Cred că ortodoxia a prins atâta putere în România pe fond de gol ideologic complet.
„Oamenii nu mai au nici ce să creadă și atunci ortodoxia e o valoare sigură”
- Revenind la suprapunerea mitului cu faptele, n-am putea să facem asta și cu practic orice religie, orice credință? Cineva religios ți-ar spune că nu poți aplica logica laică, rațională la o narațiune a credincioșilor.
- Știu, dar eu n-am aplicat mecanismul de examen rațional Bibliei, ci manipulării și mistificări din ultimii 30 de ani. Nu e același lucru.
- În sensul că e suficient de aproape încât să fie mai ușor de confruntat cu faptele?
- Pe de-o parte, da.
- Că, altfel, și Isus a fost personaj istoric în creștinism.
- Știu, dar Biblia e un text închis și care e acceptat de multe lume ca un adevăr universal. Dar nu e un adevăr rațional. Nu cred că credincioșii sunt siguri că în mod faptic, Iisus a multiplicat fix 5.000 de pâini.
Cred că diferența e în regimul ăsta de viață de azi, în care ne lăsăm mințiți pentru că acceptăm toate aceste mistificări.
- În documentar, ai multe elemente la vedere care marchează faptul că e o construcție. Tu ești prezent în film foarte mult, apare pe rând mai un sunetist, mai o cameră. Rolul acestor elemente e să atragă atenția asupra faptului că toată povestea cu Arsenie Boca e o ficțiune la rândul ei? Sau, mai degrabă, indică spre faptul că orice documentar este și o construcție, are latura lui de subiectivitate?
- Și, și. Mi s-a părut că procesul trebuie să fie cât mai transparent. Să fie la vedere, să existe cât mai multă transparență și încredere. Paradoxal e că pentru unii oameni a avut efectul opus. Unii m-au întrebat după film: dar chiar erau vorbele și gândurile pelerinilor sau le-ai scris tu replicile? Asta e tot un fel de suspiciune conspiraționistă. Oamenii nu mai pot să creadă în imagine. Și asta vine la pachet cu credulitatea. Suspiciunea și credulitatea sunt întotdeauna pereche, asta e uluitor.
„Aceiași oameni care sunt supercreduli sunt și supersuspicioși”
- Alegi să nu incluzi și experți, adică n-ai oameni care să vină să-ți explice fenomenul, n-ai sociologi, antropologi. De ce?
- Mi s-a părut că ar fi fost exteriori grupului de pelerini și voiam să rămân în formula asta. Sigur că m-am sfătuit cu istorici sociologi, antropologi care au studiat fenomenul pelerinajului. Am încercat să includ ce am învățat de la ei în film, dar într-o formă indirectă.
Cum vede Alexandru Solomon „perversitatea statului”
- E vreun motiv pentru care oamenii merg în pelerinaj la care nu te gândisei la începutul proiectului?
- Mi-e greu să zic ce știam în urmă cu șase ani, dar cred că motivațiile sunt de cele mai multe ori personale. Oamenii au avut sau au necazuri de sănătate, cineva apropiat are astfel de probleme. Nevoia de comunitate, de care am vorbit, de a fi împreună cu cineva care nu te arată cu degetul. Pentru mulți dintre pelerini, sunt singurele ieșiri pe care le fac.
Mai e o scenă pe care nu am mai inclus-o în film: am vorbit un pic dacă sistemul public de sănătate sau de suport social în orice fel pentru oamenii care au probleme de diverse feluri ar fi mai bine pus la punct, am fi mai puțin credincioși sau ne-am aștepta mai puțin la miracole și la intervenția lui Arsenie Boca? Răspunsul e evident.
Aici e și perversitatea statului român în ultimii 30 de ani: îi împinge pe oameni să nu mai spere nimic de la sistemul public și să aștepte magie.
Și în acest fel pervers, colaborează și cu instituția bisericii, că nu e numai neîncredere în știință.
Dacă încrederea în știință ar fi mai mare și din partea autorităților, și voința lor de a îndrepta lumea pe care trăim pe bază științifică, am fi în altă parte. Dar nu-i mai ușor să iei toți banii și să-i trimiți pe oameni la biserică? Mult mai simplu. Pui și o icoană la Parlament și pe urmă te sui în Mercedes.
„Au fost sanctificați preoți care au ajuns legionari de-a dreptul”
- Ce reacție te aștepți să aibă Biserica Ortodoxă Română la film?
- Nu știu. Noi vom încerca să invităm la premieră oameni din BOR.
E esențial ca instituția bisericii să-și facă un examen reformist. Trebuie să înceapă de la istoria ei. Și nu l-a făcut nici după perioada războiului, nici după perioada comunistă. Ierarhiile, ca și cele politice, au supraviețuit tuturor acestor răsturnări mari. Ceea ce e foarte nesănătos și extrem de toxic.
Să nu uităm că extrema dreaptă românească era ortodoxă în esență. Fascismul românesc a avut această particularitate față de nemți, unguri, italieni. În celelalte părți, mai puțin Spania, erau regimuri laice de extremă dreaptă. Or, lucrurile astea nu au fost niciodată discutate deschis de ierarhia bisericii după ‘90.
Din contră, au fost aproape sanctificați o grămadă de preoți care au fost legionari de-a dreptul. Unii au ajuns arhiepiscopi, cred că și mitropoliți.
Normal că asta perpetuează niște modele care rămân așa, dacă nu sunt discutate, analizate și puse la locul lor.
Ne despărțim, ziarist și regizor. Solomon insistă că va invita oameni din BOR la „Arsenie. Viața de apoi”. Așa cum regizorul a fost, pe jumătate, „convertit”, speră că dialogul din film poate continua.
mica 02.09.2023, 10:52
Acesta e adevarul . Am pierdut increderea in clasa politica si institutiile statului.
laurlaur2180 02.09.2023, 11:31
Din păcate totul a devenit prea comercial.
cornelp 02.09.2023, 11:31
Mulți vor vedea documentarul dar puțini vor înțelege. E mai simplu să spui un Doamne-ajută decât să îți pui întrebări.
tomitan 02.09.2023, 11:33
Nimic nou sub soare.Ce scria Strabon in Geografia ,acum 2000 si ceva de ani despre daci? Cum au fost convinsi dacii sa taie o parte din podgorii? Au fost convinsi de catre marele preot Deceneu ," un șarlatan care ratacise multa vreme prin Egipt". Ce nu a reușit Burebista ( autoritatea publica) a reusit Deceneu ( biserica). Dacă citim puțină istorie o sa descoperim ca autoritea publică când ajunge la anaghie din cauza incompetentei crase, mereu impinge populatia spre religie,magie etc,vorba lui Marx ,le dă opiu. Majoritatea țărilor au trecut prin aceste fenomene sociale. Si francezii credeau in magie si-n minuni ,dar asta se intampla in sec XV pe vremea Ioanei D'Arc , o schizofrenică sanctificată.Problema cea mare este ca ne aflam in sec XXI ,in Europa unde se presupune ca nivelul educational este foarte mare,iar românii încă mai cred in minuni si-n magie. Ptr autoritatea publica ,care din pacate este populata de catre sinecuristi analfabeti functional (cv-urile sunt publice) este mai ușor sa paseze problema cetățeanului divinității,lui D-zeu, decat sa pună osul la muncă.Nu-i mai ușor să-i spui cetățeanului " mergi linistit acasa ,ca D-zeu le rezolvă pe toate"? Din 2-3 cuvinte , ai rezolvat problema si poti continua Soliter-ul in asteptarea zilei de salariu si a unei minivacanțe .Ce este mai usor si ieftin ptr un premier, să angajeze astfel de functionari si sa tina sub control populatia sau sa investeasca in educatie? Așa gândește toată clasa politică românească.
durban22 02.09.2023, 11:44
Un adevar trist, care iata ca este spus de acest domn, printre putinii care au avut curajul s-o faca !.