REPORTAJ. Cum a arătat prima zi în libertate a fraților Tate: muzică în boxe, șampanie și masaj thailandez. Ce spun reprezentanții victimelor

 19 comentarii
Arhiva foto

Andrew și Tristan Tate au sărbătorit decizia Curții de Apel București la vila lor din Pipera. Au mulțumit justiției românești și au dat drumul la boxe.

Apropiații fraților au început să apară vineri la vila la scurt timp după anunțarea soluției, chiar și la 30 de minute după. Poarta masivă, peste care au fost sudate grilaje care să împiedice privirile curioșilor, se deschide câte puțin, atât cât pentru a lăsa câte o persoană să mai intre. Șeful de securitate a ajuns și el cu mașina dată cu muzică tare, și exclamă că „îți dai seama, toată lumea e fericită”.

Înăuntru puține lucruri sar în ochi mai mult decât Andrew Tate primind un masaj thailandez și șampanie pe un scaun colorat în grădină. „We are the Champions” de la Queen zbiară de câteva ori din boxele din curte, probabil pentru presă, căci nu s-a adunat altcineva. Pictată în negru cu câteva LED-uri roșii, asemănătoare unui buncăr, vila de lux e o adevărată priveliște pentru vecinii de peste drum. Blocul de vis-à-vis pare neîngrijit, cu geamuri claustrofobice și o tencuială avariată, în total contrast cu extravaganța imaginii Tate.

Niciun vecin nu s-a sinchisit să arunce o privire, deși zgomotul și aglomerația sunt mari. De fapt, spune un vecin pentru ziar, „oamenilor nu prea le pasă”. Vecinul își amintește că de ani de zile, Tate deranjează prin petreceri mari și muzică tare, iar „ei sunt izolați acolo, nu îi vedem”, de când au intrat în închisoare și după, în arest la domiciliu.

Când a ajuns prima oară în România, acum 6 ani, Andrew Tate și-a declarat preferința pentru estul Europei, „deoarece corupția e mai accesibilă”. Într-o postare pe Twitter, ștearsă între timp, el critică corupția din Guvernul României, după ce i-a fost extinsă perioada de arest preventiv. Acum, ieșind pe strada din fața casei pentru prima oară în 7 luni, declară „Respect judecătorilor, respect României, respect justiției din România!”

„Nu există dovezi, am fost complet inocent de la început și trebuie să am încredere absolută în justiția română că va lua decizia corectă. Sunt sigur că în final vom fi exonerați și toți cei care propagau minciuni și relatau repetat fără dovezi se vor întreba de ce vor să denatureze viețile altor oameni. Nu am făcut nimic greșit, Dumnezeu știe că nu am făcut nimic greșit, știu asta în inima mea, și oamenii de acasă cu un creier ce funcționează știu că nu am făcut nimic greșit”. a declarat el, în fața casei.

Tate s-a convertit la islam chiar înainte de arestul din decembrie 2022, și acum că se poate mișca liber în București și Ilfov a declarat că va merge la moschee. Până atunci, frații plănuiesc să celebreze scoaterea din arest în cluburile din București, conform unei surse apropiate.

Ce spun avocații victimelor din Marea Britanie

McCue Jury & Partners, firma care reprezintă victimele din Anglia ale fraților Tate, a reacționat în aceeași zi la decizia Curții de Apel București:

„Suntem îngrijorați de implicațiile pe care această decizie le-ar putea avea asupra procesului judiciar din România și de amenințarea pe care ar putea-o reprezenta pentru justiția din întreaga lume pentru presupusele victime ale domnului Tate. Sperăm că decizia nu va duce la acte de intimidare și hărțuire a victimelor și martorilor și că frații Tate nu vor folosi această decizie ca o oportunitate pentru a încerca să fugă din țară.

Suntem solidari cu toate presupusele victime ale lui Tate și îi felicităm pe toți cei care s-au prezentat până în prezent. Îi îndemnăm pe toți cei care dețin informații să se prezinte și să solicite consiliere juridică.

Încurajăm încă o dată autoritățile din Regatul Unit să îl acuze și să îl judece pe Tate pentru presupusele sale infracțiuni în această jurisdicție.”

Organizație care apără drepturile femeilor: Sperăm ca victimele să nu fie descurajate să vorbească despre experiențele lor

„Nu avem informațiile necesare pentru a înțelege cadrul legal în care această decizie a fost luată, însă sperăm că acest lucru să nu reprezinte un model pentru fanii fraților Tate care au adoptat același limbaj și comportament sexist la adresa femeilor. Mai important, sperăm că decizia luată astăzi (vineri, n.red.) să nu descurajeze victimele în a vorbi despre experiențele lor, de a cere ajutorul și de a face demersurile legale pentru a trage la răspundere agresorii”, a declarat pentru Libertatea Cristina Praz de la Centrului Filia, ONG ce activează pentru drepturile femeilor.

„Dincolo de acțiunile judecate într-un cadru legal, cel mai mare pericol din partea celor doi este tocmai influența pe care au lăsat-o ca moștenire. Va fi o muncă pe termen lung de a combate și schimba aceste mentalități sexiste preluate de tineri”, a mai spus reprezentanta, despre conținutul care i-a ridicat la statut de microcelebrități pe frații de cetățenie americană și britanică.

Care sunt acuzațiile

Andrew și Tristan Tate au devenit senzații pe internet în urma limbajului descris adesea de presă și de organizațiile nonguvernamentale ca misogin și sexist. De altfel, acesta este motivul pentru care contul de Twitter al lui Andrew Tate a și fost închis. Acesta conducea și „Hustler’s University”, o academie unde Andrew învață tineri bărbați cum să acumuleze o avere ca a lui. De altfel, în luna februarie, Libertatea a publicat un experiment în care jurnalista Iulia Marin a fost pentru câteva zile studentă a acestei academii.

În decembrie 2022, frații Tate au fost arestați preventiv pentru acuzații de viol și trafic de persoane, și în iunie 2023 au fost trimiși în judecată. Ei au respins acuzațiile pe toată durata procesului și au pledat pentru inocența lor, dând în judecată o femeie din Florida ale cărei acuzații false ar fi dus la arestul lui nedrept.

foto principală: Inquam Photos

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (19)
  • Avatar comentarii

    GIANNI_ 05.08.2023, 13:47

    Asta este o știre? Vai de voi cei de la Libertatea. Umpleți site-ul cu știri fără un conținut de calitete. Asemenea specimene nu trebuie promovate nici măcar cu o enumerare dar mi-te cu o știre. Rușine.

  • Avatar comentarii

    User Șters 05.08.2023, 13:51

    Regii Romaniei, sefii piperini! Cei care au ales calea cea dreapta si li s a pus bete n roate gratuit!

  • Avatar comentarii

    Radavoi1961 05.08.2023, 14:17

    Trăim în România și la noi totul este posibil !

  • Avatar comentarii

    N3gry90 05.08.2023, 14:44

    Și judecătorul care i-a eliberat petrece, dar mai discret. Tocmai a făcut câteva milioane de euro. Frații Tate sunt imaginea justiție în România din ultimii 30 de ani!

  • Avatar comentarii

    ElenaMA 05.08.2023, 15:04

    Asta este

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!