REPORTAJ. Rețeaua invizibilă a preoților români voluntari din diaspora. În nordul Danemarcei, preotul ține duminica slujbele ortodoxe, iar în timpul săptămânii sudează turbine eoliene marine
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Gabriel Bodescu, 40 de ani, este preotul comunității de români din Skagen, Danemarca, unde lucrează 1.000 de compatrioți. El însuși muncește pe șantierul naval. Este doar unul dintre zecile de preoți care au însoțit creșterea accelerată a numărului de români plecați în străinătate. Șoferi de TIR, electricieni, instalatori, sudori, acești preoți și dascăli își țin meseria, ca să poată trăi, dar țin și slujbele ortodoxe, „ca oamenii plecați să aibă o legătură cu Dumnezeu, când o simt”.
Cuprins:
- Instalatori, șoferi, sudori - preoți români
- Slujba de duminică, în capela închiriată
- „Duminica e dată toată lui Dumnezeu”
- Cum a ajuns în America: „Era setea asta de-a pleca, de-a cunoaște, de-a vedea altceva”
- Stilul american al recunoștinței
- S-a stabilit în Danemarca în 2011
- De ce crede că românii din străinătate nu merg la biserică
- „Trebuie să fii creștin bun înainte să fii preot”
În fiecare duminică, preotul Gabriel Bodescu pleacă de acasă la 5.30 și conduce o oră și jumătate până la Skagen, unde slujește în capela Bisericii Luterane, închiriată pentru ortodocși. Sunt 125 de kilometri între Fjellerad, un sat de 400 de locuitori din suburbiile orașului Aalborg, unde locuiește Gabriel Bodescu, și Skagen, cel mai nordic oraș din Danemarca, unde trăiește o comunitate de 1.000 de români.
Instalatori, șoferi, sudori - preoți români
Uneori preotul face acest drum de două ori pe săptămână, deși nu este remunerat pentru munca sa, la fel ca alți preoți ortodocși pe care i-am cunoscut în diaspora, care fie aveau un salariu simbolic, fie nu erau plătiți deloc.
În Germania am întâlnit un preot care lucrase ca instalator, în Italia, un preot care era șofer deTIR, iar în Danemarca i-am cunoscut pe Gabriel Bodescu, care este sudor, și pe prietenul său, părintele Dragoș Cucuzel, care conduce o betonieră.
„La Dumnezeu nu se socotește așa”, spune preotul Gabriel Bodescu, referindu-se la aspectul voluntariatului. „Eu n-am îngreunat pe nimeni cu trupul meu. Ziua muncesc și noaptea mă rog, ca Sfântul Apostol Pavel. Nu mă rog eu cât Sfântul Apostol Pavel, dar și noi (preoții din diaspora) suntem ca niște apostoli trimiși de România pentru cei plecați care vor să aibă o legătură cu Dumnezeu când o simt, pentru că oamenii nu simt mereu. Dar când vor să se spovedească, să se împărtășească - să știe că au biserică acolo, că au preot, că pot să vină”.
Slujba de duminică, în capela închiriată
Gabriel Bodescu a devenit anul trecut preotul comunității de români din Skagen, după ce a fost hirotonisit recent, în timp ce trăia în Danemarca. În zilele de duminică, comunitatea de români ortodocși din Skagen închiriază capela Bisericii Luterane, pentru care plătește lunar 1.000 de coroane daneze (aproximativ 667 de lei).
Preotul ajunge duminica la ora 7.00, ca să aibă timp să pregătească biserica înainte de slujbă și să fie acolo dacă cineva vrea să se spovedească sau să stea de vorbă cu el. Pregătește altarul, montează masa, întinde covoarele, aranjează cărțile și obiectele de cult, aduce suporturile de lumânări și iconostasele pliabile care au fost făcute de el, pentru că se pricepe la tâmplărie.
Asta e partea cea mai obositoare: să amenajeze o biserică ortodoxă într-o capelă folosită în mod normal pentru înmormântări.
Durează 30-40 de minute până când e gata; uneori îl ajută și doamna Mariana, care lucrează de 12 ani în Danemarca ca laminator de fibră de sticlă pentru vapoare. Doamna Mariana n-a emigrat din România, ci din Grecia, unde s-a stabilit în anul 2000, împreună cu cele patru fiice ale sale. „M-am născut în România, trăiesc în Grecia și lucrez în Danemarca”, spune femeia, care are acum 67 de ani.
Gabriel Bodescu încearcă să strângă în jurul său o comunitate de români: în prezent, sunt 140 de persoane pe grupul de Facebook „Parohia Ortodoxă Skagen”.
Unii vin la slujbă, alții îl caută când au probleme sau vor să se spovedească, alții când își botează copiii - într-o perioadă au fost botezuri în fiecare lună. La slujba de Înviere au participat anul acesta 100 de români.
„Duminica e dată toată lui Dumnezeu”
Duminica se strâng la slujbă în jur de 20 de persoane - numărul enoriașilor a crescut în comparație cu anul trecut, când parohia abia se înființase, iar la biserică veneau patru-cinci români.
Dascălul Bogdan Grecu, care lucrează ca electrician la șantierul naval Karstensens, sosește cu întârziere, obosit după o săptămână de muncă. Arată neverosimil în rolul de dascăl cu gesturile aspre și mâinile sale mari și muncite.
După slujbă, preotul Gabriel Bodescu face o rugăciune de mulțumire pentru un cuplu care împlinește 25 de ani de căsătorie și o slujbă de pomenire pentru o tânără care a murit recent. Stă de vorbă cu oamenii, apoi pornește spre casă în jurul orei 14.00. Nu mănâncă nimic, ca să nu i se facă somn la volan - mai are de condus 125 de kilometri înapoi la Fjellerad, unde va ajunge în jur de 15.30-16.00. „Duminica e dată toată lui Dumnezeu”, spune el.
Luni o să meargă la serviciu la Bladt Industries, o corporație din Aalborg care produce fundații pentru turbine eoliene marine, unde Gabriel Bodescu lucrează ca sudor, de la ora 15.00 până la două noaptea. În mod normal, programul este până la miezul nopții, dar în perioada asta, angajații fac ore suplimentare, ca să termine lucrările.
Deși se culcă la 3 noaptea, în zilele de sărbătoare se trezește devreme, ca să slujească împreună cu părintele Dragoș Cucuzel, preot la biserica ortodoxă din Tårs, la 60 de kilometri distanță de casa lui. Ar conduce până la capela din Skagen, dar aici se oficiază înmormântări în timpul săptămânii și nu o poate folosi.
Cum a ajuns în America: „Era setea asta de-a pleca, de-a cunoaște, de-a vedea altceva”
Gabriel Bodescu s-a simțit atras de religia ortodoxă de când era în școala primară în Galați și mergea acasă la unul dintre colegii lui, care locuia pe aceeași scară de bloc. Mama băiatului era credincioasă și uneori îi lua pe copii cu ea la biserică și îi învăța despre ritualurile ortodoxe. „De acolo am rămas cu credința”, povestește el. „Dup-aia am crescut, m-am luat cu băieții, cu anturajul, și am cam uitat de Dumnezeu”.
După ce a terminat Liceul Industrial Metalurgic din Galați, Gabriel a fost sudor la o fabrică de uși metalice, apoi s-a angajat la Șantierul Naval Damen, unde a lucrat un an și jumătate. În 2006, o agenție de recrutare i-a oferit un contract în America, într-un șantier naval din orașul Larose, statul Louisiana, într-o zonă depopulată în care uraganul Katrina făcuse ravagii cu un an în urmă.
„Era setea asta de-a pleca, de-a cunoaște, de-a vedea altceva”, povestește el. „Pe atunci eram copil, aveam 23 de ani și ascultam hip-hop, house, eram prin cluburi mai tot timpul la Galați. Vedeam fel și fel de videoclipuri cu 50 Cent, Snoop Dogg, Dr. Dre și toate erau de acolo, din America. Și vă dați seama: «Băi, mergem acolo, la mama lor»”.
Își amintește că peste 1.000 de muncitori au plecat atunci din România și s-au răspândit la mai multe șantiere din America.
Stilul american al recunoștinței
În Larose erau în jur de 100 de români care locuiau în trailere americane, case mobile de mari dimensiuni, și câștigau 1.000 de dolari pe săptămână, o sumă uriașă în comparație cu veniturile din țară, unde Gabriel lua în jur de 1.500 de lei pe lună.
„Dintre toate locurile în care am lucrat, în America au fost cei mai cumsecade oameni”, povestește el. „Eu n-am mai văzut așa ceva, ca după ce se termină programul să dea noroc cu fiecare și să zică «Good job! Good job! Good job». Mi-a plăcut în America, îmi plăceau mașinile, camionetele lor. Ne-au primit frumos, au vrut ei să ne arate cum e americanul primitor. Ne-au dus peste tot în primele trei luni, în fiecare duminică aveam ieșire în oraș, la acvariu, la zoo. Noi am fost încântați de primirea asta și de stilul de muncă”.
Ar fi rămas în America, dacă i s-ar fi prelungit viza de muncă, dar în 2008 a fost nevoit să se întoarcă în România. Avea bani puși deoparte, așa că el și prietena lui, Raluca, s-au căsătorit, și-au renovat garsoniera din Galați și au călătorit prin țară.
S-a stabilit în Danemarca în 2011
În 2009, când economiile lor s-au terminat, în România a început criza financiară, iar Gabriel nu și-a mai găsit de lucru. A muncit o vreme la Combinatul siderurgic din Galați și a fost plecat cu contracte de scurtă durată în Germania, Olanda și Norvegia.
„A fost o perioadă în care am uitat de Dumnezeu”, povestește el.
„Mă mai rugam, mă mai duceam la biserică atunci când veneam acasă, dar nu eram credincios profund. Și când a fost perioada de criză din 2009, când nu se găsea nicăieri de lucru, m-am gândit: Mă, ceva nu fac eu bine. Și am început iar să merg la biserică, pentru că am zis că ajutorul întotdeauna vine de la Dumnezeu”.
În 2011, a plecat să lucreze ca sudor în Danemarca, iar soția lui, Raluca, a rămas în România, unde este și astăzi profesoară de engleză. În primii doi ani, Gabriel a lucrat prin intermediul unei agenții de recrutare, iar în 2013 s-a angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la o companie daneză. Un an mai târziu, soția lui și-a luat concediu pentru studii și a făcut un master în orașul Aalborg, unde au locuit împreună patru ani.
De ce crede că românii din străinătate nu merg la biserică
„Lucrul care ne-a apropiat cel mai mult de Dumnezeu a fost că n-am putut să avem copii”, spune Gabriel. „Am fost la mănăstiri și ni s-a dat o rânduială pe care s-o ținem ca să avem copii. Îmi plăcea să merg la biserică, îmi plăceau în special predicile, doar posturile erau mai greu de ținut. Dar pentru că scria acolo, la rânduială, am ținut”.
Când lucra în străinătate, nu mergea niciodată la biserică, pentru că i se părea că n-o să regăsească atmosfera din România. „Asta e concepția pe care o au oamenii (din diaspora) și pe care am avut-o și eu, pentru că aici multe lucruri sunt improvizate”.
A cunoscut însă niște români la școala de limbă daneză care i-au spus că e o biserică românească în Aalborg și Gabriel a început să meargă acolo duminica.
„De atunci n-am mai lăsat biserica”, spune el. „La început mă rugam să avem copii, până când n-a mai contat treaba asta. Eram deja preot când o familie care nu putea să aibă copii a venit la mine și le-am zis: «Rugați-vă, că o să vă ajute Dumnezeu». «Părinte, dar și tu te rogi de atâta timp și totuși n-ai copil». Și le-am spus: «Pentru mine nu mai contează, cel mai important este că m-am apropiat de Dumnezeu și că am o relație cu Dumnezeu. Eu și soția mea, Raluca, ne-am liniștit: poate planul lui Dumnezeu este ca noi să înfiem un copil»”.
„Trebuie să fii creștin bun înainte să fii preot”
Când părintele Macarie Drăgoi, episcopul Europei de Nord, venea să slujească în Danemarca, Gabriel conducea câteva sute de kilometri ca să participe la slujbă. Dacă avea timp, mergea până în Suedia și Norvegia ca să-l asculte. „Preasfințitul a sesizat că sunt evlavios, că am o credință și m-a îndemnat să mă fac preot. Unii preoți (din diaspora) nu prea s-au înțeles cu preoția și atunci (preasfințitul) a zis: «Trebuie să aleg dintre credincioși. Trebuie să fii creștin bun înainte să fii preot». A făcut mai mulți preoți așa, nu sunt eu singurul”.
Continuarea, zilele următoare, în Libertatea
VELAGHEORGHE 21.06.2023, 13:17
Oameni excepționali, acești Preoți Ortodocși ai BOR și Români de MARE caracter uman, care își fac misiunea lor spirituală în mod discret și cu multă anbnegație și care reprezintă un reper important și un catalizator puternic al compatrioților noștri împrăștiați prin lume pentru a-și face o situație materială mai bună decât dacă ar fi rămas în Țară. Ceea ce nu a reușit să facă statul român pentru Românii din diaspora, pe plan cultural, educativ și spiritual, face Biserica Ortodoxă pentru ei, coagulându-i, îndrumându-i și spijinindu-i material, moral și spiritual ca să rămână Români și să nu se descurajeze în dificultățile vieții!
xcucubau 21.06.2023, 17:01
Multă sănătate părinte Gabriel. Sa va mântuiți împreuna cu toți credincioșii pe care-i pastoriti!
unfake 22.06.2023, 01:46
Sa comparam cu plata si confortul asigurat lui pitzi la Londra, sa comparam cat "a adus" fiecare pentru starea de bine a romanului traind in departari si sa ne intrebam daca pitzi banuieste pentru ce face dansa umbra pe unde ii umbla faptura.
MishuP 22.06.2023, 01:59
Sa traiesti Parinte! Multa sanatate si putere de munca! Mihai
anonimus 22.06.2023, 11:15
cei de acasa nu misca un deget si tot sunt mai bogati, toti umbla cu bolizi ...