19 Iun. 2018 12:00 , de Raluca Diaconu

REPORTAJ/Ileana Mavrodin, arhitecta care a proiectat ”Castelul de lut din Valea Zânelor”, își dezvăluie secretele. Povestea caselor ”mângâiate”!

Distribuie

La 50 de ani, arhitecta din Timișoara Ileana Mavrodin a redescoperit fericirea și a reușit să găsească o punte, undeva mai aproape de al șaptelea cer, între viața personală și cea profesională. Întâi și-a construit o căsuță din lut, iar apoi a început să facă proiecte pentru alți oameni care aveau același vis ca al ei. Tot ea a gândit și proiectul pentru Castelul de lut din Valea Zânelor.

Ileana Mavrodin a crescut la bloc, nu a avut bunici la țară, dar a avut o pasiune pentru arhitectură. A absolvit Facultatea de Arhitectură din Timișoara și a plecat să-și facă un trai mai bun în Canada. Nu a lucrat însă în arhitectură, ci a făcut design grafic, stând toată ziua între patru pereți, ceea ce s-a dovedit a fi un chin pentru ea.

„De mică, locuind la bloc și neavând bunici la țară, am avut dorința asta de vacanță la țară. Nu am avut parte de așa ceva. Sunt din Timișoara, toată familia mea e de aici, am locuit în Fabric. Când eram foarte mică, pe la vreo trei ani, am stat la o casă și am niște amintiri foarte frumoase de acolo. Dragostea de natură, respectul pentru lucrurile vechi, cu istorie, care au fost făcute cu dragoste m-au adus aici. Acum construim rapid, să fie gata, nu mai avem sentimentele acelea, nu mai punem energiile acelea pozitive și de dragoste într-o casă. Mă uit la casele țărănești, cu câtă dragoste sunt făcute. Simbolistica, totul este extraordinar', ne povestește Ileana Mavrodin.

Povestea fericită a arhitectei timișorene începe în 2004, când a venit într-un concediu prelungit din Canada, statul în care se stabilise. Avea nevoie de o vacanță în natură și simțea că și-a stricat sănătatea lucrând zi de zi într-un cubicle, fără să poată deschide o fereastră.

A venit acasă, în Banat, și a plecat să se reculeagă în natură. A ajuns pe malul Nerei, în Caraș-Severin, în localitatea Sasca Română, unde a găsit un teren pe care parcă și-a văzut proiectat viitorul. Totul, după ce a citit o carte…

„Primul proiect în domeniul acesta a început în 2004, când locuiam în Canada, de fapt, și am venit într-o vacanță în România. M-am apucat de un experiment pentru că citisem o carte, care a apărut în SUA. Nu degeaba a apărut acolo, este o societate de consum care simte nevoia de reîntoarcere la natură, de reconectare cu pământul. Am citit cu mult drag această carte, am venit în vacanță în România, am ajuns la Sasca din întâmplare și am văzut un teren ideal pentru a construi o căsuță. Am renunțat la biletul de întoarcere în Canada, unde lucram ca și graphic designer, arhitectura rămăsese un hobby. Lucram toată ziua pe calculator, cu atât mai mult simțeam nevoia aceasta de reconectare și îmi și luasem o vacanță mai lungă', dezvăluie arhitecta.

Ileana Mavrodin a făcut astfel un experiment ecologic, o casă „mângâiată”, construită din lut și materiale reciclabile, printre care și sticle, pe care le-a încadrat în pereții căsuței de poveste.

„Acest experiment nu a fost gândit ca o căsuță, dar lucrul acesta cu lutul, mângâierea materialului mi s-a părut extraordinară și am avut un moment în care m-am gândit că nu mai vreau să trăiesc în societatea de consum, cu deadline-uri, cu nebunii, cu viața pe calculator, cu biroul într-un cubicle din care nu poți vedea ce e afară, nu poți deschide geamul, stai în aer condiționat. Aveam bilet de întoarcere pentru toamnă, mi-am luat două luni vacanță, pentru că aveam spondiloză cervicală, mă durea mâna de la mouse. Ei, vacanța lungă s-a terminat și am decis să rămân să termin căsuța. M-am întors mai înspre iarnă, dar știam că nu mai vreau să stau acolo. A fost prima casă, căsuța mea de suflet, care a rezonat cu foarte multă lume', mai povestește Ileana Mavrodin.

Recent, arhitecta din Timișoara a primit o diplomă de excelență în domeniul Regenerării Urbane/Rurale prin inițiative independente, pentru activitatea sa de reintroducere a tehnologiilor tradiționale utilizând resurse sustenabile culturale străvechi în construcția sau reconstrucția caselor din satele românești.

Castelul de lut Valea Zânelor, cel mai important proiect

Din 2004, de când a descoperit fericirea, Ileana Mavrodin a lucrat la mai multe proiecte. A început să țină workshop-uri cu oameni care aveau un vis să își construiască o casă din lut. Ea este creierul din spatele Castelului de lut din Valea Zânelor, un sat de vacanță care are la bază conceptul „casa naturală de poveste'.

„Au început să apară persoane care simțeau la fel ca mine, nevoia de reconectare. Primii au fost artiștii, am început să țin tabere, workshop-uri, au venit să învețe, să vadă cum am făcut. Așa au început să apară și proiectele, tot mai interesante, cum ar fi Castelul Zânelor. Domnul a căutat un arhitect care să știe să lucreze cu lutul, să aibă experiență în zona asta, eu lucram deja de zece ani pe așa ceva. În 2004, am început căsuța și prin 2012-2013 ne-am apucat de castel', ne mai spune arhitecta.

Castelul de lut din Porumbacu de Sus este considerată o minune arhitecturală în Valea Zânelor, un vis devenit realitate pentru un bucureștean. Este, de fapt, o pensiune care are an de an o sumedenie de vizitatori. Intrarea este doar cinci lei, iar peisajul este unul de vis pentru iubitorii de natură.

În ultimii 14 ani, Ileana Mavrodin a pierdut numărul caselor pe care le-a proiectat. A făcut și în Constanța, dar și la Sângeorz-Băi în Transilvania, la Berca în Buzău, o căsuță la Corbeanca în Ilfov, lângă Timișoara, mai exact lângă mănăstirea din Giroc.

De ce este mai bună o casă din lut

Casele din lut sunt mult mai bune decât cele din chirpici, spune arhitecta din Timișoara. Majoritatea din cei care apelează la ea sunt români plecați să-și facă un rost peste hotare, care visează însă să se întoarcă acasă, unde să își construiască o căsuță de suflet.

„O casă din lut este mai bună pentru că, în primul rând, este sănătoasă, ca aer. De asta a apărut și în Statele Unite, unde aerul din casă este mai poluat decât aerul de afară, din cauza chimicalelor care sunt de la toate materialele de finisare până la toți detergenții pe care îi folosim. Este o casă răcoroasă vara și călduroasă iarna, nu avem nevoie de aer condiționat, de umidificatoare și dezumidificatoare. Este o atmosferă plăcută într-o casă de genul, umiditatea este undeva la 45-50%, pereții respiră și au posibilitatea de a-și regla această umiditate. Foarte multă lume are nostalgia casei bunicii, cu turte, pâine de casă șamd', spune Ileana Mavrodin.

Deși are foarte multe proiecte de suflet, visul Ilenei Mavrodin este ca viitorii proprietari să pună mâna la construcție și să-și mângâie casa. Vede casele de lut mai mult ca sculpturi în care poți să locuiești.

„Chirpicii sunt cărămizi de pământ care se fac în cofraje, iar lutul se face dintr-un amestec și se pune ud pe perete. Se modelează, se pretează extrem de bine la forme rotunde, organice, la toate nișele, polițele, este practic o sculptură în care locuiește. Cu chirpici nu prea poți să faci așa ceva, de asta încurajez pe toți proprietarii să se implice, să mângâie casa, măcar nișa, o poliță, să pună energia lor bună și dragostea lor în casa aceea', mai povestește aceasta.

Ileana Mavrodin are însă o durere: la școlile de specialitate nu se studiază suficient de mult despre acest tip de construcții. Nici arhitecții nu sunt suficienți în acest domeniu.

„Eu am o durere: totuși, încă nu se învață în școală suficient despre aceste metode de construire, mai există preocupare, dar nu așa de mult cât se cere. Pe piață, există clar o cerere pentru genul acesta de arhitectură, nu este mainstream, dar există, sunt mai mulți cei care vor decât cei care pot să execute proiecte. Sunt arhitecți preocupați, dar nu suficienți', spune femeia.

Prețuri poate ceva mai mari, dar cu suflet

Cine vrea să-și construiască o casă din lut poate scoate ceva mai mulți bani din buzunar, dar investiția merită, crede arhitecta. De ce? Pentru că avantajele unei căsuțe de lut sunt evidente.

„Prețul poate fi foarte puțin, cum este casa de la Sasca, unde am folosit și materiale reciclabile. Am pornit de la 2.000 de dolari, am adus-o la roșu cu prețul acesta, inclusiv cu terenul cumpărat, am și locuit o vară acolo. Forța de muncă am fost eu și un băiat din sat pe care l-am plătit cu ziua, au fost prieteni care m-au ajutat. La Castelul de lut, de exemplu, vorbim de cu totul o altă investiție. Poate fi foarte ieftină, dar poate fi foarte scumpă. La o casă de locuit trebuie deja să angajezi echipe. Fundația, acoperișul și structura de rezistență sunt ca la orice casă convențională. Este vorba despre pereții care sunt de umplutură, deci nu sunt pereți portanți, care se fac cu multă manoperă. Acum depinde cine face această muncă, influențează destul de mult prețul casei', mai dezvăluie Ileana Mavrodin.

Ea spune că meseriași care să lucreze la o casă de lut sunt suficienți mai ales la țară. Dar există însă o altă problemă. Mulți dintre ei văd acest tip de construcție drept unul sărăcăcios, pentru că tehnologiile moderne din construcții sunt mult mai avansate.

„Sunt foarte mulți la țară, care au lucrat ca și copii, care știu să lucreze, dar consideră că este rușinos să lucrezi cu materialele acestea, ei consideră că am evoluat și văd un lucru sărăcăcios, îl asociază cu praful, cu sărăcia. Tocmai aceasta este marea realizare, zic eu, cu Castelul de lut, că a scos casele de genul acesta din zona aceea de sărăcie', spune arhitecta.

Domeniul în care activează Ileana Mavrodin poate fi o mană cerească pentru turismul românesc. Mulți românii plecați în străinătate, dar și turiști străini sunt atrași de astfel de căsuțe de poveste, care amintesc de casa bunicii. Ileana Mavrodin merge mai departe și speră că într-o bună zi va reuși să schimbe mentalități în România.

„Sunt foarte multe discuții, văd foarte mult interes, primesc aproape zilnic cel puțin un telefon pe acest subiect, cineva care vrea să facă o pensiune, un sat de vacanță. Cel mai greu este lupta cu mentalitatea, de multe ori sunt prieteni sau chiar familii apropiate care spun că este o prostie să bagi bani în așa ceva. Și atunci mulți se dau înapoi și totul devine un vis', dezvăluie arhitecta.

„Îmi iubesc viața acum'

Un lucru este clar. Lupta de 14 ani a timișorencei are roade, mai ales în plan personal. La 50 de ani, arhitecta din Timișoara care a renunțat la o viață în Canada și-a descoperit fericirea.

„Viața mea s-a schimbat radical, îmi iubesc viața acum, sunt bunică la Sasca. Fac tabere cu foarte mulți oameni interesanți, deosebiți, de la care învăț foarte mult. Și faptul că se întâlnesc aici și văd că sunt mai mulți nebuni ca și ei le dă foarte multă încredere și putere să pornească proiectele pe care și le doresc. Totul a venit într-un fel odată cu vârsta de 50 de ani. Eu am fost puțin înaintea timpului, în 2004 încă nu era așa o cerință mare, a fost o experiență extraordinară, mi-a schimbat viața total. Nu aveam încă nepoți la 50 de ani, am zis că e momentul să fac ceva ce vreau, pentru că timpul trece și știi că nu mai ai toată viața înainte', ne mai spune Ileana Mavrodin.

Arhitecta lucrează acum la alte două proiecte mari, un sat de vacanță la Mărișel, în Munții Apuseni, iar altul la Horezu, în județul Vâlcea, unde face un proiect pentru o casă de vacanță tradițională.

Citește și: REPORTAJ/ Trista istorie a Hipodromului din Ploiești. În căutarea gloriei de altădată și a timpului pierdut/ VIDEO&FOTO

Loading...
Comentarii