Bucătarul a devenit celebru datorită modului în care presară sare pe preparatele pe care le mai și învelește în aur, iar starurile internaționale făceau coadă pentru a prinde un loc la mesele din restaurantele de lux ale acestuia.

Printre cei care i-au gustat bucatele se numără regretatul Diego Maradona, Leo Messi, Cristiano Ronaldo, David Beckham, Leonardo DiCaprio, Antonio Banderas sau președintele venezuelean Nicolas Maduro.

Nusret Gökçe deschisese Salt Bae Burger la sfârșitul lunii februarie 2020, chiar înainte ca metropola americană să intre în blocajele COVID-19. A fost închis, prima oară, din cauza nerespectării regulilor pandemice și a problemelor legate de întârzierea plății angajaților.

Localul a fost acuzat sexism, deoarece oferise un „burger pentru femei” vegetal, gratuit, în chifle roz.

„Parcă era un hangar de avioane”

Salt Bae Burger a șocat și cu prețurile propuse, un burger suflat cu foiță de aur costând 100 de dolari. În ceea ce privește ambianța, criticul Robert Sietsema de la Eater a scris că locația „avea tot farmecul unui hangar de avioane”.

Scott Lynch, de la The Gothamis, a spus că „a avut ocazia nefericită, acum câteva săptămâni, să mănânce o porție de spital. Meniul era încadrat într-o carcasă metalică. Părea o piatră funerară care marca moartea a tot ceea ce este plăcut despre mâncare”. Lynch a indicat Salt Bae Burger drept cel mai prost restaurant din metropola americană.

New York Post a notat că o salată de 25 de dolari a fost compusă din „salată iceberg veche de zile și verdeață misterioasă, cu brânză de capră fără gust și câteva nuci, stafide și semințe de rodie”.

„M-am trezit cu pantalonii condimentați ca o friptură”

Iar criticul Pete Wells, de la New York Times, a afirmat că a experimentat mai mult decât aplicarea teatrală a sării: „Salt Bae mi-a condimentat pantalonii ca pe o friptură”.

Nebunia Salt Bae a început în 2017, cu un video postat de turcul născut la Erzurum, care impresiona prin stilul de secționare a cărnii și modul în care adăuga sare, ambele teatrale.

Între timp, bucătarul turc, care a adunat 52 de milioane de adepți pe canalul său de Instagram, a deschis lanțul de steakhouse-uri Nusr-Et, cu 20 de locații în întreaga lume.

Anul trecut, Salt Bae a publicat pe pagina sa de pe Instagram o notă de 161.860 de euro, plătită de 14 clienți după consumația de la restaurantul său din Abu Dhabi (Emiratele Arabe).

„Calitatea nu este niciodată scumpă”, scria el.

Două steak-uri, 2.373 de euro

Pe nota de plată la masa organizată de Antonio Giovinazzi, un pilot italian de curse care face parte din Ferrari Driver Academy și concurează la Campionatul Mondial în Formula E, s-au regăsit, printre altele, două fripturi cu foiță de aur, în valoare de 2.373 de euro, două fripturi otomane aurii, 1.446 de euro, și alte două fripturi de vită, de 1.183 de euro.

Clienții au consumat două sticle de vin roșu Petrus, care au costat 85.529 de euro, două sticle de Petrus 2009 Louis XIII (52.633 de euro) și o sticlă de Chateau Margaux, de 4.077 de euro.

O bere Heineken costa 20 de euro, patru porții de cartofi prăjiți – 47 de euro, iar o sticlă de apă plată – 11 euro!

Celebrul bucătar s-a remarcat, ultima dată, la Mondialul de fotbal din Qatar. În timp ce jucătorii Argentinei sărbătoreau cucerirea celui de-al treilea titlu mondial din istorie, imediat după loviturile de departajare din finala cu Franța, Nusret Gokce a intrat pe teren.

A pupat trofeul, pe teren, după victoria Argentinei la Mondialul din Qatar

Având la gât un ecuson de VIP FIFA, Salt Bae s-a fotografiat și filmat cu mai mulți jucători argentinieni pe care i-a agresat cu insistența sa, apoi a ținut și a pupat trofeul.

FIFA a lansat o investigație, după cum a precizat un purtător de cuvânt al organizației.

Însă bucătarul a avut statutul de VIP al FIFA la finală, fiind un apropiat al președintelui FIFA, Gianni Infantino. Acesta i-a vizitat restaurantele de mai multe ori, inclusiv pe cel din Doha, pe perioada turneului final.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Vandamii 06.07.2023, 19:25

a fost si el faimos

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.