Reţete tradiţionale

Comentează

Cozonac cu nucă şi rahat

Arhiva foto

Ingrediente: Pentru aluat: 1 kg de făină, 3-4 ouă, 150 g zahăr, 150 g unt topit, untdelemn după ochi, 25 g de drojdie, o lingură de rom, o lingură rasă de sare fină, o cană cu lapte;
Pentru umplutură: 200 g nuci măcinate, două linguri de cacao, o lingură de zahăr pudră, un albuş de ou, 6 cuburi de rahat colorat
Preparare: Drojdia se freacă foarte bine cu o lingură de zahăr, după care se adaugă laptele călduţ şi cele două linguri de făină. Se lasă să crească la cald cam 30 de minute, apoi se pun gălbenuşurile, uleiul, romul, albuşurile bătute spumă, făina, sarea şi coaja de lămâie. Se amestecă şi se mai adaugă lapte, ca să se formeze un aluat potrivit de moale. Se frământă foarte bine circa 30 minute până nu se mai lipeşte de mână. Se pune apoi untul topit şi se mai amestecă până se încorporează tot. Se întinde o foaie (sau două - în funcţie de mărimea tăvilor), se aşază peste ea (sau ele) umplutura şi se rulează. Se unge tava cu puţin ulei, după care se aşază în ea cozonacul. Se acoperă şi se mai lasă să crească 15 minute. Apoi se bagă la cuptor, la foc potrivit.

Arhiva foto

Brânzoaice cu stafide

Ingrediente: 500 g făină, un cub de drojdie de bere, 100 g unt, 2 linguri de zahăr, 200 ml de lapte, 3 ouă, o lingură de coajă rasă de lămâie, 150 g de brânză dulce, 100 g de telemea, două linguri de zahăr pudră, 100 g de stafide, două linguri de rom.
Preparare: Se dizolvă o linguriţă de zahăr şi drojdia de bere în laptele călduţ, apoi se toarnă într-o adâncitură făcută în făina cernută. Se frământă cu un ou bătut, cu un praf de sare şi restul de zahăr, coaja de lămâie şi la sfârşit untul topit. Se acoperă şi se lasă la dospit 20-25 de minute. Separat, se pregăteşte umplutura din brânză dulce cu telemeaua rasă, un ou, o lingură de zahăr pudră şi stafidele ţinute în rom. Din aluatul crescut se întind două foi; una se pune într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, se pune apoi umplutura şi se acoperă cu cealaltă foaie din aluat. Se taie cu vârful cuţitului doar cât să se marcheze brânzoaicele şi se lasă din nou la dospit 10 minute. Se unge cu ou şi se coace în cuptorul încins, la foc potrivit, 25-30 de minute.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
06:45
Scrisoare din 1982 a unei fetițe de 10 ani găsită sub scări, într-o casă din Marea Britanie: „Am simțit fiori pe șira spinării”
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
06:15
Cum a descoperit un câine dalmațian tumoarea stăpânului său. Ce s-a întâmplat cu Georgie: „Amprentă pe inimile noastre”
06:00
Tatăl a fost călcat cu mașina de propria fiică în timp ce o învăța să conducă, în SUA: „Accident fatal”
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!