Forfotă mare în bucătăriile căminelor de bătrâni. Multe dintre persoanele în vârstă care au ajuns să trăiască aici au pierdut numărul anilor de când nu au mai fost vizitaţi de cineva din familiile lor, dar asta nu înseamnă că pentru ei Revelionul va fi doar o nouă zi normală, care trece la fel de repede ca oricare alta.
Cei 78 de bătrâni cazaţi la căminul pentru persoane vârstnice Nicolae Cajal din Capitală, de exemplu, abia aşteaptă ultima zi din an. Vor servi o cină festivă şi vor asculta muzică populară.
Din meniul pregătit pentru noaptea de Revelion nu lipseşte friptura de porc, lebărul, piftia, salata de beouf sau caşcavalul. La desert, bătrânii vor primi cozonac cu nucă şi cacao, dar şi tort.
De Anul Nou, masa va fi plină şi în casele românilor nevoiaşi care merg la cantinele sociale ca să mănânce ceva cald. Peste 2.000 de oameni sărmani primesc pachete de sărbători, care conţin de la carne de pui şi porc, mezeluri sau brânză şi caşcaval şi până la unt, ulei, conserve de peşte, zahăr şi pâine.
Autorităţile le fac o bucurie şi sărmanilor care dorm pe străzi şi în canale. De Revelion şi ei vor mânca salată de boeuf, rulouri de pui, cartofi franţuzeşti şi prăjituri.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro