Rezultate admitere Academia de Poliție 2017. Notele obținute de candidați la probele scrise sunt disponibile AICI

Candidaţii pentru Facultatea de Poliţie, Facultatea de Arhivistică şi Administraţie Naţională a Penitenciarelor au susţinut proba scrisă a examenului luni, în data de 7 august 2017 între orele 09.00 şi 13.00, iar candidaţii pentru Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, precum şi candidaţii pentru forma de învăţămînt cu frecvenţă redusă, au susţinut susţine proba scrisă în data de 8 august 2017 între orele 09.00 şi 13.00.

Pentru a fi declaraţi admişi la instituţia de învăţământ la care au participat, candidaţii trebuie să promoveze probele eliminatorii, să obţină numărul minim de puncte stabilit pentru a promova testul de verificare a cunoştinţelor (echivalentul notei 5,00) şi să se clasifice, în ordinea descrescătoare a punctajelor/ mediilor obţinute, în limita numărului de locuri scoase la concurs.

Rezultate admitere Academia de Poliție 2017. Scandalul baremului la Istorie

La proba de istorie a examenului de admitere de la Academia de Poliție din acest an au fost probleme, după ce în barem era trecută ca fiind corectă o variantă greşită.

Este vorba despre Grila 22 de la B3, proba scrisă la Istorie, mai precis subiectul: „Marcați pe foaia de concurs litera corespunzătoare ordinii cronologice pe care o considerați corectă:

  1. Mihail Gorbaciov devine secretar general al P.C. al U.R.S.S.; (1985)
  2. Nicolae Ceaușescu renunță la clauza națiunii celei mai favorizate; (1988)
  3. Scrisoarea celor 6. (1989)
  4. a) ABC;
  5. b) BAC;
  6. c) BCA;
  7. d) CAB. Răspunsul corect era a), dar în barem, varianta corectă dată era b).

Instituţia de învăţământ a comunicat, în cursul serii, că se va ţine cont de răspunsul corect, nu de barem.

comunicat academia de politie


Citește și: Lovitură pentru români! După majorarea accizei la carburanți vor crește prețurile produselor din magazine

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.