Un pensionar din Torino a apelat serviciul de urgență, după ce a fost lăsat singur în casă de un bărbat de naționalitate română, care lucra ca îngrijitor.
Polițiștii sosiți la fața locului au descoperit nu numai că îngrijitorul îl abandonase pe bătrân pentru a merge la băutură, dar și că, în cei doi ani în care a lucrat acolo, l-a agresat în repetate rânduri pe pensionar.
Bătrânul a sunat la 118 sâmbătă, 4 iulie, și a solicitat intervenția agenților într-un apartament din cartierul San Donato, din Torino. Ofițerii sosiți la fața locului au solicitat o ambulanță pentru a-i oferi îngrijiri bătrânului.
Între timp, și-a făcut apariția și îngrijitorul român la locuința bătrânului. Fiind beat mort, când a văzut ce se întâmplă în casă, a început să devină agresiv cu bătrânul asistat, amenințând că va arunca apartamentul în aer.
Polițiștii l-au reținut pe bărbatul de 42 de ani și l-au condus la secție, unde, ulterior, a fost pus sub arest pentru “violență domestică”.
Îi astupa gura când țipa și i-a confiscat telefonul mobil
Pensionarul le-a mărturisit anchetatorilor că, timp de doi ani, a fost victima a nenumărate abuzuri din partea bărbatului, care l-ar fi lovit și i-ar fi astupat gura să nu fie auzit când strigă după ajutor.
Adesea, îngrijitorul său ieșea din casă fără să-i administreze medicamentele de care avea nevoie și, pe deasupra, îi mai lua și telefonul mobil, pentru a-l împiedica să ceară ajutorul cuiva.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/16/266a4b62218dd650ef869ebad69b678b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/16/7623c1cc5681b916a91aab88a870f01b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/15/87e1b2adf54cd478898ea4c2c0a2eb87.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/16/31fa4dc9109f0330bbf598ce4fd64e5a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/14/a12c275ad69da16f08c7ca7df0816936.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/14/20736ee406137f0fbe7e519eea9d1445.jpg)