Fabrizio Victor Slatineo a fost arestat luni, 16 iulie, după o oprire în trafic, efectuată de poliţie în baza unei sesizări a unor angajaţi ai unei bănci. Potrivit acestora, persoanele din maşină au făcut mai multe tranzacţii suspecte la un bancomat, a precizat poliţia într-un comunicat, citat de chron.com.

Poliţia a găsit mii de dolari cash şi carduri de credit false ascunse într-o borsetă pe care fetiţa o ţinea sub fusta lungă până la pământ. Toate cardurile de credit aveau programate PIN-uri pe ele.

Minora a fost condusă la o secţie de poliţie, unde s-a efectuat o percheziţie, în prezența mamei sale, chemată ulterior.



Serviciul de protecţie a copilului a discutat cu mama ei, iar apoi a decis să ia minora în custodie, au precizat polițiștii.

Aceștia cred că cei doi suspecţi făceau parte dintr-o organizaţie mai mare care fura PIN-uri pentru carduri de credit şi de debit, iar apoi clona cardurile şi mergeau de la o bancă la alta pentru a retrage mii de dolari zilnic, a menţionat poliţia.

Slatineo, care era dat în căutare prin Interpol, avea o carte de identitate românească falsă. El este acuzat de deţinere a unor carduri false şi cauţiunea sa a fost stabilită la 60.000 de dolari.

În condiţiile în care Slatineo este pus sub acuzare în comitatul Galveston, poliţia din Houston şi din comitatul Harris investighează activităţi criminale similare în zona Houston.

Fabrizio Victor Slatineo

Fabrizio Victor Slatineo

În decembrie, anul trecut, mai mulți infractori moldoveni care clonau carduri din România au fost săltați de polițiștii de la ”Crimă Organizată”! Infractorii scoteau banii… tot din America.

  • FOTO: Departamentul de Poliție din Freeport

Citește și: EXCLUSIV/ Cine sunt suspecții dublei crime din Capitală. Frații au fost trimiși la muncă de primarul din Gîrceni: „Să câștige cinstit, prin muncă, o bucată de pâine”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.