Numărul românilor care vin la amanet este în creștere. Potrivit reprezentanților caselor de amanet vin, pe de o parte, cei care au nevoie rapid de lichidități, pe de altă parte, cei care vor să-și schimbe produsele, în special ceasuri, cu altele noi. Acum, există case de amanet la care-ți poți lăsa produsul vechi și, în schimbul unei diferențe de bani, îți dau un alt produs, mai bun, mai performant.

Firmele au diferite promoții

Și cum concurența este mare în domeniu, ca să-și atragă clienții, firmele vin cu tot felul de promoții: ”La noi comisionul variază între 0.1 și 0.9% pe zi, în funcție de categoria din care obiectul face parte, dar avem și promoții în agenții, când comisionul este zero și avem și un program de fidelitate”, ne-a declarat Viorica Pavel, specialist marketing în cadrul unei case de amanet.

În cazul clienților care nu-și mai ridică produsele, acestea ajung să fie vândute la rândul lor. Așa se face că în, afară de bijuterii, la casele de amanet găsiți la vânzare multe ceasuri (ale căror prețuri pot ajunge și la 43.000 de lei) și genți (unele costând și 16.000 de lei), dar și jocuri video pentru televizor, aparate foto și telefoane mobile, unele aproape noi.


Portret | Angela Merkel, aproape de al patrulea mandat. “Doamna de Fier” a Europei, avans considerabil în sondaje

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.