Agenția de rating Standard & Poor's (S&P) a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă, însă menține România în categoria țărilor recomandate investițiilor, a anunțat vineri seară, 2 octombrie, Ministerul de Finanțe.
Cuprins:
Concret, România își păstrează deocamdată ratingul de țară recomandat pentru investiții și a reușit să evite retrogradarea în categoria junk, potrivit Standard & Poor's.
Ministerul Finanțelor a explicat că S&P a constatat progrese în reducerea deficitului și în absorbția fondurilor europene, iar investițiile publice susțin economia. Totuși, agenția a păstrat perspectiva negativă, din cauza riscurilor privind consolidarea fiscală din 2027-2028 și a instabilității politice, pe fondul deficitului extern ridicat și al nevoilor mari de finanțare.
„Odată cu decizia S&P, închidem un ciclu important de evaluări început în vară și reușim să păstrăm România în categoria investment grade, în ciuda unui context politic complicat și a unei perioade prelungite de interimat guvernamental”, a declarat ministrul Alexandru Nazare.
„Este un rezultat important, dar nu este suficient. Următoarele obiective sunt vitale sunt încadrarea în țintele de deficit pentru 2026 și construcția unui buget credibil pentru 2027. De acestea vor depinde în mare măsură evaluările din primul trimestru al anului viitor. Dacă păstrăm disciplina în execuția bugetară din 2027 și rămânem prudenți în perspectiva lui 2028, putem crea condițiile pentru revenirea perspectivei de rating la stabile”, a adăugat Nazare.
Potrivit agenției, rezultatele obținute de România în anul 2025 și pe parcursul anului 2026 au fost notabile în ceea ce privește ritmul consolidării fiscale. S&P estimează că deficitul bugetar va scădea la 6,25% din PIB în anul 2026, cu aproape un punct și jumătate procentual sub nivelul înregistrat în anul 2025, pe fondul disciplinei în ceea ce privește cheltuielile publice și al menținerii unui nivel solid al veniturilor bugetare.
Menținerea ratingului de credit al României în categoria recomandată investițiilor a ținut cont de faptul că ajustarea fiscală și absorbția fondurilor UE au rămas în grafic pentru anul 2026, în condițiile în care fondurile din PNRR au ajuns la rate de absorbție de peste 90 % pentru granturi și 95 % pentru împrumuturi.
Menținerea perspectivei negative reflectă însă și riscurile pe care S&P le identifică în implementarea programului de consolidare fiscală asumat de țara noastră în cadrul procedurii de deficit excesiv a UE, a notat S&P.
Agenția consideră că blocajul politic, început în aprilie și continuat cu căderea Guvernului Bolojan la moțiunea de cenzură din 5 mai, precum și absența unui Executiv cu puteri depline, poate duce la creșterea deficitului României.
„S&P subliniază că formarea unui guvern susținut de o majoritate și adoptarea unui cadru bugetar credibil pentru 2027-2028 sunt esențiale pentru menținerea traiectoriei de consolidare fiscală. În scenariul de bază al agenției, România va reuși să formeze un guvern care să adopte un asemenea cadru. Agenția evidențiază că necesarul mare de finanțare și creșterea costurilor de împrumut vor continua să exercite presiuni asupra cheltuielilor cu dobânzile (care sunt estimate să ajungă la 3,3% din PIB în 2028), datoria publică netă estimându-se să urce la peste 60,0% din PIB în 2027. Totodată, S&P apreciză că profilul de credit al României rămâne constrâns de nivelul ridicat al deficitului structural de cont curent, estimat la 7,5% din PIB în 2026 respectiv la 7% din PIB în 2027”, a notat Ministerul de Finanțe.
Pe de altă parte, S&P a precizat că perspectiva ar putea reveni la stabilă dacă deficitele externe și fiscale ale României s-ar reduce, stopând astfel deteriorarea bilanțurilor guvernamentale și externe. Un asemenea scenariu ar fi susținut, în opinia agenției, de un plan de politici publice credibil pe termen mediu.
„Agenția analizează deja capacitatea României de a continua acest parcurs în 2027 și 2028. Prioritatea absolută este construirea unui buget credibil pentru 2027, bazat pe măsuri clare și sustenabile, care să continue reducerea deficitului fără să compromită premisele relansării economice. Avem nevoie de consens politic în jurul acestor obiective pentru ca traiectoria fiscală a României să nu fie pusă sub semnul întrebării de blocaje politice sau de ciclul electoral. Ambiția noastră nu trebuie să se oprească la protejarea calificativului de investiții. Trebuie să creăm condițiile pentru revenirea perspectivei la stabilă și, în timp, pentru îmbunătățirea ratingului și reducerea costurilor de finanțare ale României”, a explicat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
„Pe de altă parte, S&P a avertizat că ar putea revizui în scădere ratingurile României dacă procesul prelungit de formare a guvernului, survenit în urma destrămării coaliției în mai 2026, ar putea îngreuna reducerea deficitului fiscal în anii 2027 și 2028. Potrivit agenției există riscul ca neimplementarea unei traiectorii fiscale și de politici credibile nu doar să compromită consolidarea bugetară, ci și să amplifice riscuri mai largi, precum deteriorarea încrederii investitorilor, creșterea costurilor de finanțare și intensificarea presiunilor asupra balanței de plăți. Totodată, S&P a precizat că ar putea lua în considerare o retrogradare a ratingului în cazul în care presiunile externe s-ar intensifica – de exemplu, dacă perturbările de pe piața energiei ar compromite așteptările privind inflația pe termen mediu în România, afectând totodată semnificativ creșterea economică, balanța de plăți și rezultatele fiscale”, a punctat insituția condusă de Alexandru Nazare.
„Menținerea calificativului României în categoria recomandată investițiilor contribuie la păstrarea accesului larg la finanțare în condiții competitive și reflectă încrederea acordată economiei românești în contextul continuării procesului de consolidare fiscală și al implementării reformelor asumate. Reconfirmarea de astăzi arată însă și foarte clar că păstrarea acestei poziții depinde de continuitatea consolidării fiscale, de predictibilitatea politicilor publice și de capacitatea României de a construi un cadru bugetar credibil pentru anii următori”, a mai precizat Ministerul de Finanțe.