Romgaz SA, care tocmai a preluat de la Exxon Mobil participaţia sa de 50% la proiectul Neptun Deep, spune că este posibil ca Petrom să reevalueze dezvoltarea proiectului, odată cu creştere preţurilor la energie şi a costurilor de construcţie.

„Având în vedere ce se întâmplă în Uniunea Europeană, şi necesarul de a avea gaze mai devreme decât ne aşteptam, încercăm să analizăm diferite abordări. Analizăm diferiţi indicatori în contextul în care preţul gazelor a explodat”, a declarat directorul financiar de la Romgaz, Răzvan Popescu, într-un interviu pentru Bloomberg.

Există posibilitatea ca proiectul să se bazeze mai mult pe infrastructura deja existentă și să se împartă pe două sau trei faze, astfel încât gazele să fie aduse mai devreme pe piață.

„Producţia la Neptun nu ar trebui să înceapă mai târziu de 2026. Aceasta este estimarea iniţială din planurile Exxon dar poate există o modalitate de a urgenta lucrurile, pentru că ştim cât de necesar este să avem gaze europene”, a adăugat Răzvan Popescu.

Romgaz, care aşteaptă ultimele aprobări pentru a putea finaliza preluarea participaţiei deţinute de Exxon Mobil la Neptun Deep, are de gând să vândă obligaţiuni internaţionale pentru a finanţa proiectul, precizează Răzvan Popescu.

Compania are în vedere obligaţiuni pe cinci şi şapte ani, cu o primă emisiune în valoare de 500 de milioane de euro, care ar putea fi lansată mijlocul lui 2023, urmată un an mai târziu de o emisiune similară, potrivit directorului financiar.

Urmărește-ne pe Google News
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
ȘOC TOTAL! Ce pensie specială primește Irina Loghin. Ia mii de lei după doar 8 ani în politică
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Ce pensie specială primește Irina Loghin. Ia mii de lei după doar 8 ani în politică
Radu a investit 30.000 de euro în 58 de stupi, doar că vremea capricioasă i-a dat afacerea peste cap: "Am cheltuit undeva la 9.000 de lei doar pe motorină"
Observatornews.ro
Radu a investit 30.000 de euro în 58 de stupi, doar că vremea capricioasă i-a dat afacerea peste cap: "Am cheltuit undeva la 9.000 de lei doar pe motorină"
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
Știrileprotv.ro
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Orangesport.ro
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
PUBLICITATE
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii