Opt state membre UE, inclusiv România, cer măsuri urgente pentru a interzice accesul pe teritoriul Uniunii al combatanților activi și foștilor luptători ruși, avertizând asupra riscurilor majore pentru securitatea internă. Solicitarea a fost transmisă printr-o scrisoare adresată, pe 11 martie, președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintelui Consiliului European, Antonio Costa, informează POLITICO.
Cuprins:
În documentul semnat de România, Germania, Polonia, Suedia, Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania se atrage atenția asupra „riscurilor pentru securitatea internă” generate de războiul din Ucraina. Printre cele mai periculoase amenințări se numără „deplasarea foștilor combatanți și a combatanților ruși activi (cetățeni ruși) în spațiul Schengen”.
„Persoanele care au participat la război ca parte a forțelor armate ale statului agresor prezintă riscuri grave pentru securitatea internă, inclusiv prin infracțiuni violente, rețele criminale organizate, mișcări extremiste sau activități statale ostile în contextul mai larg al acțiunii hibride a Rusiei”, se subliniază în scrisoare.
Documentul mai specifică faptul că peste 180.000 de infractori ruși cu condamnări anterioare au fost recrutați din închisori și trimiși pe front.
Țările semnatare au remarcat o creștere semnificativă a numărului vizelor Schengen eliberate cetățenilor ruși. În acest context, ele avertizează că „orice intrare în spațiul Schengen poate avea consecințe grave pentru securitatea unui stat membru sau a întregului spațiu”.
Pe măsură ce rotațiile de militari și procesul de demobilizare continuă, este de așteptat ca numărul combatanților ruși care doresc să călătorească în străinătate să crească semnificativ, se mai arată în document.
„Lipsa de acțiune ar crea vulnerabilități pe termen lung care pot fi evitate în această etapă”, avertizează statele semnatare.
Cele opt state membre cer adoptarea de „măsuri decisive și coordonate pentru a preveni consecințele negative, în regim de urgență”. De asemenea, ele subliniază importanța intensificării cooperării la nivelul UE pentru a face față acestei amenințări.
În scrisoare este menționat că strategia actuală a Bruxelles-ului privind vizele permite adoptarea de „noi măsuri restrictive privind vizele în cazul unei deteriorări grave a relațiilor cu o anumită țară terță”.
Printre aceste măsuri s-ar putea regăsi interdicții de intrare pentru „foști combatanți și combatanți activi identificați dintr-un stat agresor”.
„Invităm Comisia, în strânsă cooperare cu Serviciul European de Acțiune Externă și cu structurile relevante ale Consiliului, să examineze și să prezinte cu promptitudine măsuri concrete care pot fi implementate la nivelul UE”, au transmis semnatarii scrisorii.
Ei au adăugat că „obiectivul trebuie să fie evitarea fragmentării și garantarea unei protecții de securitate coerente în întregul spațiu Schengen”.
Statele semnatare au cerut celorlalte țări membre ale UE să susțină această inițiativă, subliniind că „gravitatea problemei merită atenție politică la cel mai înalt nivel”. De asemenea, acestea au punctat că așteaptă un „răspuns european coordonat” la summitul liderilor UE programat pentru 19-20 martie.
PentruPace 13.03.2026, 14:49
In Romania cele mai mari riscuri de securitate nationala si cu jaful de peste 200 miliarde sunt PSD/PNL/USR !!!!!!
Moshu1 14.03.2026, 15:28
Saaa vinaaa haur si toti potii si toti hotii....vaahai de capsorul tau,ca nici de ploaie nu te apara !!