Românii pot investi, începând de luni, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 7%, 7,5% şi, respectiv, 7,8%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată, a anunțat Ministerul Finanțelor.
Fondurile care vor fi obținute de instituție în calitate de emitent vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
„Titlurile de stat reprezintă o investiție sigură, cu o dobândă avantajoasă și neimpozabilă. În plus, avantajul investiției cetățenilor în titluri de stat este că dobânda plătită din bugetul de stat rămâne în țară, se duce în buzunarul românilor, iar cetățenii contribuie prin aceste împrumuturi la o construcție bugetară mai echilibrată (...) Recomand tuturor ca începând de luni să investească cu încredere în titlurile de stat TEZAUR”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul finanțelor, domnul Tánczos Barna.
Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Conform Ministerului Finanțelor, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.