Orașul de pe canale poate fi explorat foarte ușor într-un circuit cu autocarul de 7 zile, alături de Europa Travel. În călătoria spre Veneția vei putea explora și alte locuri încântătoare din Nordul Italiei, precum Padova, Milano sau Verona – la tariful accesibil de 299 euro/persoană, valabil pentru plecarea din 02.09!

Veneția, cel mai romantic oraș european

Veneția este cu adevărat magică, cu numeroasele sale canale șerpuitoare pe care plutesc gondole și vaporetto, podurile romantice și vechile palate ale dogilor, aici totul te cucerește. Considerat a fi unul dintre cele mai rafinate și artistice orașe europene, Veneția este împărțit în sistiere și mici insulițe anexate lagunei ce pot fi descoperite opțional, într-o croazieră cu vaporașul.

Cel mai bun mod prin care să pătrunzi în atmosfera boemă a Veneției este să te pierzi pe străzile paralele care nu au nume, așa că îți va fi foarte ușor să te pierzi. Simbol al bunăstării dogilor este Piazza San Marco, loc pe care Napoleon l-a descris ca fiind „salonul imperial al Europei”. Aici se ridică semeță Bazilica San Marco, ce prezintă un amestec divin între stilul gotic și cel bizantin purtând supranumele de Chiessa d`Oro datorită interiorului grandios decorat cu mozaicuri poleite cu aur. Pentru priveliști uimitoare asupra orașului urcă în Campanille, iar pentru fotografii reușite nu rata Podul Rialto, cel mai cunoscut dintre cele peste 320 de poduri ale Veneției.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

O plimbare cu vaporetto pe Canal Grande este obligatorie pentru oricine ajunge aici, mai ales dacă vrei să surprinzi orașul dintr-o altă perspectivă, ceva mai romantică. Croaziera se poate prelungi până la insulițele Murano și Burano, două colțuri de rai cu superbe căsuțe ca niște cuburi colorate, înșirate elegant pe marginea canalelor, renumite pentru sticla murano și pentru dantela fină, lucrată manual de sute de ani.

Romantism venețian într-un circuit în Nordul Italiei (PUBLICITATE)

Padova și Milano, două perle din Nordul Italiei

În circuitul de la Europa Travel în Nordul Italiei vei avea posibilitatea să explorezi și Orașul Îngerilor, Padova. Oraș universitar, multicultural și cu o atmosferă vibrantă, Padova este cunoscut grație Dom-ului San Antonio, ce adăpostește moaștele sfântului protector într-o raclă de aur, considerată a fi o construcție unică grație amestecului de stiluri arhitecturale: romanic-lombard, gotic, bizantin etc. Tot în Padova poți admira și cea mai mare colecție de fresce religioase, opere ale marelui Giotto, ce împodobește interiorul Capelei Scrovegni.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Aproape 8 milioane de turiști ajung în fiecare an în Milano, cei mai mulți dintre ei dornici de cumpărături în capitala mondială a modei, însă mai sunt și iubitori de artă și cultură care ajung aici pentru a călca pe urmele lui Da Vinci, Michelangelo, Bramante sau Caravaggio.

Piazza del Duomo, întinsă pe 17.000 mp, este înconjurată de cele mai cunoscute construcții milaneze, dintre acestea remarcându-se impozantul Dom-ul, una dintre cele mai mari catedrale gotice din lume și singura cu cea mai mare colecție de statui și sculpturi ce decorează atât exteriorul, cât și interiorul. În apropiere găsești Galeriile Vittorio Emanuele II, cu magazinele sale de lux și cafenelele istorice, Teatrul Scala, unul dintre cele mai prestigioase din lume și Castelul Sforzescu, înconjurat de un parc luxuriant. Nu rata în Milano, Biserica Santa Maria della Grazie, locul unde poți admira vestita pictură Cina Cea de Taină, plină de simboluri ascunse, a marelui Leonardo Da Vinci.

Verona, pe urmele lui Shakespeare

Verona și-a creat în lume renumele de Orașul îndrăgostiților Romeo și Julieta, însă nu se rezumă doar la tragica poveste de dragoste shakespeariană. Bineînțeles că, odată ce ai ajuns aici trebuie să mergi la Casa Capuleto pentru a face declarații de iubire sub Balconul Julietei, dar și la Mormântul Julietei (La Tomba di Giulietta).

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Verona este un oraș fermecător ce găzduiește o seamă de monumente romane și ale renașterii târzii bine păstrate, precum Teatrul Roman din secolul I î.Hr., Turnul Lamberti ce domină Piazza Erbe, Palazzo și Grădinile Giusti, unele dintre cele mai frumoase din Italia, și Castel Vecchio ce găzduiește astăzi Muzeul de Artă.

de Mădălina Isar   

Sursa foto: pixabay.com

Oferta Circuit Venetia si Nordul Italiei – tarife de la 299 euro/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun la hoteluri de 2*-3*, transport autocar, ghid. *Bonus: croaziera pe Dunare la Budapesta. Oferta Speciala – 339 euro, valabil pentru plecarea din 02.09! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Observatornews.ro
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI