În emisiunea pe care o prezintă la Antena Stars, Cătălin Cazacu a mărturisit că în urmă cu două săptămâni a fost implicat într-un accident rutier. Alături de prezentatorul TV se aflau Paula Chirilă și Romică Țociu. Cei trei se întorceau de la filmările pentru emisiunea lui nea Marin, iar vina i-a aparținut altui participant în trafic.
„Am făcut accident întorcându-ne de la nea Marin cu Paula și cu Romică Țociu în mașină”, a spus Cătălin Cazacu, la Antena Stars. La volan se afla iubitul Ramonei Olaru.
Se pare că vina i-ar fi aparținut celuilalt șofer, care mergea haotic și folosea telefonul pentru a scrie mesaje în timp ce conducea.
„A intrat unul în spatele nostru. Neatent, vorbea la telefon și, când să depășim, a intrat în noi. Nu a avut nimeni nimic, am avut noroc că am avut toți centuri. Ăla și-a recunoscut vina și după aia am plecat către casă”, a declarat, pentru Fanatik, colegul de scenă al lui Cornel Palade.
Din fericire, niciunul nu a pățit nimic. Mașina lui Cătălin Cazacu era foarte mare, astfel că impactul nu a fost atât de grav. Ușile mașinii s-au îndoit, însă pasagerii nu au pățit nimic.
„Dădea mesaje prin telefon sau vorbea”
„A intrat în spate, iar Cazacu are mașină din aia mare, are Van din ăla, Mercedes. I-a îndoit doar ușile din spate, a intrat ceva.
Vorbea la telefon, pentru că l-am depășit, pentru că mergea haotic, și, când ne-am uitat toți, dădea mesaje prin telefon sau vorbea. Același lucru l-a făcut și când ne-am prins din urmă”, a mai spus Romică Țociu.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/09/romica-tociu-1.jpg)
Cătălin Cazacu a fost stăpân pe situație și a discutat cu șoferul vinovat. Actorul s-a enervat la culme când a văzut ce s-a întâmplat.
„Nu a fost nimic fenomenal, a fost o sperietură. A trecut repede. E o fire foarte mișto, s-a încărcat repede, nu s-a enervat. Bine, ăla ar fi trebuit călcat în picioare, că poate era un copil.
Ferească Dumnezeu! Să vorbești și să dai mesaje pe telefon în timp ce mergi cu mașina e un act de inconștiență”, a declarat Romică Țociu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0582b69c8af21bf6b4ce5b146b808c26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_45f16f549b4c094236359e99146c6551.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4ab1733312655e5ea67a8a6b63bc404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_76ef3836ad26b814003790b0dfcdf6e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7a951778289c7f85b0ea4cba62e2fe2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0732a64306e29d6772b2162ccd98bd8f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9b803442d764d1fa0d87543116e5830a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fca1a0ed7c0a57abf3454eeae11fcdb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_80cb8d2772989652de1e390fa8cb0bfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_50a86260cc3cff2cca5d1abc94b4801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_9cd5bef3c1750837ed72112e5d79dc8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ec863ebf235778a8fd1cdbba7512da3b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_cd2ec7b882be0d297522a53377bb165b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8bd21c7a833173b847cea0a6b86dfb74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6a9e75f041cab2c89597a3e8a667770b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_8489f1a706c1363914e67ef8af7230b3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_52059ce899f493536a3ed6232afec368.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_e5bcd6b13028a09eeb020a739a9c1230.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_89d350f0751aaab97e3d20c1f50d58fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_15223c1e0058c5bbb08ba104391dda55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_079bd4deb65d349693a2e07607cc809e.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1f9dfb42be8381efa149eb4095fb2f34.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3ca9be43b13b5bae88dfa8eadd7e399a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj-dan-motreanu-si-claudiu-manda-scaled-e1782584311697.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ana-bodea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/delia-matache-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_69e9973c4eed4e8389a3394e94338cd2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a705b70135bef2a03d9f1938d5acc044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/alexandru-rogobete-vizita-spital-e1782639011955.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/screenshot-2026-06-27-at-09-36-23-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/poluare-pacura-plaje-bulgaria-marea-neagra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/dua-lipa-luna-miere-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/horoscop-camp-cu-flori-astrograma.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/skincare-la-copii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/mesaje-petru-pavel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sfintii-apostoli-petru-si-pavel-icoana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lagocephalus-sceleratus-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/dj-222n-tulcea-chilia-veche-foto-vlad-chirea.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/primarul-orasului-cluj-napoca-emil-boc--foto-hepta-scaled-e1782479342729.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/isaac-herzog-presedintele-israelului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/porumb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/tehnologie-ai-cum-sa-vorbesti-cu-cei-dragi-decedati.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sorin-grindeanu-nicusor-dan-donald-trump--fotografii-paginile-personale-defacebook-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/fjord-filmul-profimedia-1106281255.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.