Moscova se chinuie să-și vândă avionul „invizibil” Su-57 și renunță până și la codul sursă. Lovitură majoră dată de India

Comentează
Un avion Su-57 rusesc în timpul zborului,

India se află foarte aproape de semnarea unui contract important pentru achiziția a cel puțin 114 avioane de luptă franceze Rafale, relatează Defense Romania.

Afacere de 37 de miliarde de euro

Dacă acordul va fi finalizat, acesta va reprezenta un sprijin major pentru industria europeană de apărare, dar și o lovitură serioasă pentru Rusia, care ar rata o oportunitate semnificativă de a exporta avionul Su-57, promovat intens de Moscova drept un aparat de generația a cincea, capabil să concureze cu F-35.

Consiliul de Achiziții pentru Apărare al Indiei, condus de ministrul Apărării, a aprobat vineri achiziția suplimentară de avioane Rafale, marcând un pas esențial într-una dintre cele mai ample tranzacții de aviație militară din istoria țării.

Valoarea contractului este estimată la aproximativ 3,25 trilioane de rupii, echivalentul a circa 37 de miliarde de euro, sumă care include și transferul parțial al producției către unități industriale din India.

Următorul pas este analizarea propunerii de către Consiliul de Achiziții pentru Apărare, după care aceasta va fi transmisă Comitetului Cabinetului pentru Securitate, care va decide aprobarea finală.

Decizia a fost luată cu puțin timp înainte de vizita oficială în India a președintelui francez Emmanuel Macron, programată pentru luna viitoare.

Codurile sursă ale avionului rămân sub control francez

Potrivit presei indiene, planul prevede ca o mare parte a aeronavelor să fie fabricate pe plan local, componentele produse în India urmând să reprezinte aproximativ 30% din total, ceea ce ar stimula considerabil industria națională de apărare.

De asemenea, este avută în vedere și producția de motoare, în contextul cooperării cu grupul francez Safran, precum și înființarea unui centru local pentru reparații, mentenanță și modernizare.

Per ansamblu, nivelul de localizare a producției ar putea ajunge până la 60% din întregul program de achiziție. Totuși, în ciuda ofertelor generoase ale Franței, codurile sursă ale aeronavei vor rămâne sub control francez.

Rusia caută cumpărător pentru Su-57

În contrast, anul trecut, presa rusă anunța cu entuziasm că a identificat primul client extern pentru Su-57, indicând Algeria drept posibil cumpărător.

De asemenea, Moscova susținea că ar fi ajuns la un acord cu India pentru vânzarea Su-57, la pachet cu un transfer extins de tehnologie, inclusiv furnizarea codului sursă – o concesie extrem de rară în industria de apărare.

Un asemenea acord ar fi permis Rusiei să îndeplinească două obiective strategice: creșterea exporturilor de armament și ocolirea sancțiunilor occidentale, întrucât producția și mentenanța avionului în India nu ar fi fost afectate de restricțiile impuse Moscovei.

S-a prăbușit la zborul inaugural

Cu toate acestea, chiar și în fața unei oferte aparent foarte avantajoase din partea Rusiei, India pare să opteze pentru Rafale, mizând pe faptul că este un program matur, cu sute de aeronave deja livrate și operaționale.

În schimb, Su-57 se află încă într-un proces de dezvoltare și ajustare, în ciuda declarațiilor ruse privind introducerea unui al treilea tip de motor pentru acest avion de vânătoare.

Un detaliu mai puțin promovat de strategia de marketing a Moscovei este faptul că primul Su-57 de serie, prezentat ca fiind „mai sigur decât F-35”, s-a prăbușit chiar la zborul inaugural.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
23:09
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
22:38
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
22:23
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
22:12
În ce mai merită să investești în 2026? Opțiuni chiar și pentru un buget mic
TRENDING
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
21:50
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
21:21
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală