Cantina socială este pentru copiii cu vârste între 3-14 ani. „Masa va respecta principiile unei nutriţii sănătoase şi va fi compusă din supă sau ciorbă, felul doi şi un desert, fiind servită în 3 ture distincte: de la ora 12.30, de a 13.30 şi de la 14.30”, ne-a declarat Cosmina Simean, directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB), iniţiatoarea proiectului. Numărul total de copii care pot servi masa zilnic este de 180. Copiii vor fi admişi pe baza certificatului de naştere, a carnetului de elev (unde este cazul) şi a unei cereri din partea reprezentantilor legali. Micuţii nu trebuie să fie beneficiari ai unei alte porţii într-o altă cantină socială din subordinea Municipalităţii.

Creşă şi after-school

Complexul „Casa cu pitici” inaugurat azi de primarul Sorin Oprescu are şi o creşă cu 75 de locuri , dintre care 60 de locuri la program normal (7:00-18:00) şi 15 la program redus (7- 12). Cererile de înscriere pot fi depuse începand de mâine, 21 noiembrie, la Registratura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB), cu sediul în Str. Foişorului nr. 56-58, sector 3, Bucuresti, de luni-vineri, între orele 9-15. Tot la „Casa cu pitici” părinţii care au copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani pot veni să-i lase aici. La acest after-school elevii îşi pot face temele sub supravegherea (până la ora 17.00) unui personal specializat.
Clădirea „Casa cu pitici” datează din anul 1847 şi aparţine DGASMB. Anul trecut în decembrie casa arăta jalnic, era în paragină şi era locuită ilegal de zeci de persoane. Devenise un focar de infecţie. Opt luni a durat reabilitarea imobilului, costul fiind de circa 4 milioane de lei. O parte din banii pentru echipamente şi pentru instruirea personalului care lucrează acum aici sunt fonduri europene.
Fotografii: Gabriel Pătruţ
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI