S-au schimbat regulile la plata cu cardul. Ce trebuie să știi dacă faci cumpărături online sau efectuezi plăți contactless

Comentează
card

Plățile cu cardul atât online cât și la comercianți, se supun unor noi reguli începând din 14 septembrie. Au intrat în vigoare două regulamente UE care introduc măsuri suplimentare de securitate pentru tranzacții, respectiv introducerea unor date suplimentare pentru autentificare și confirmarea plăților. Noutatea absolută este că la o plată online, pe lângă codul 3D secure primit prin sms, va fi necesară și introducerea ultimelor patru cifre din CNP-ul titularului de cont.

Modificările care au intrat în vigoare pe 14 septembrie sunt cuprinse în Regulamentul Delegat (UE) 2018/389 de completare a Directivei UE nr. 2366/2015 a Parlamentului European şi a Consiliului (PSD2) cu privire la „standardele tehnice de reglementare pentru autentificarea strictă a clienţilor şi standardele deschise, comune şi sigure de comunicare (Regulamentul UE)”.

Plățile cu cardul pe site-urile comercianților

În majoritatea cazurilor, plățile cu cardul la magazinele online sau furnizori folosesc sistemul 3D Secure, care presupun introducerea codului primit prin SMS după datele cerute de pe card.

De sâmbătă ca să faci o plată online folosind cardul, pe lângă parola 3D Secure va trebui să introduci și un cod format din ultimele 4 cifre ale codului tău numeric personal (CNP), respectiv din ultimele 4 caractere ale numărului de pașaport, dacă nu ai CNP, potrivit newsweek.ro.

Plata la comercianți în magazin

De regulă, pentru plățile contactless sub 100 de lei, nu este necesară introducerea codului PIN al cardului. Acum însă, după fiecare 5 plăți contactless consecutive de sub 100 de lei/30 EUR, următoarea plată va trebui să fie autorizată prin codul PIN.

Plățile sub 100 de lei prin online banking

Dacă plata pe care urmează să o faci este sub 30 de Euro (sau 100 de lei), nu va mai fi nevoie să introduci codul oferit de un dispozitiv token sau parola de acces în contul de online banking.

Poți face până la 5 astfel de plăți consecutive, dacă valoarea totală a tranzacțiilor nu depășește 100 de euro.

În continuare, va fi nevoie să autorizezi o plată cu parola sau cu codul obținut de pe un dispozitiv token dacă:

• Valoarea plății depășește 30 de Euro (sau 100 de lei);

• Faci a 6-a plată consecutivă sub 30 de Euro (sau 100 de lei);

• Valoarea cumulată a ultimelor plăți depășește 100 de Euro (sau echivalentul în lei).

Serviciul de inițiere plăți

Vei putea plăti direct din contul tău curent de la banca ta prin intermediul aplicației Tertului PSP (cum ar fi o companie fin-tech sau altă bancă unde ai cont), fără a mai fi nevoie să accesezi on line banking. Ca să autorizezi o plată vei folosi user-ul și parola ta de on line banking și codul primit prin SMS.

Serviciul de informații despre cont

Vei putea vizualiza soldul și tranzacțiile din contul tău de plăți de la o bancă prin intermediul aplicației din altă bancă unde ai cont, fără a mai fi nevoie să intri în contul tău de on line banking inițial.

Ca să autorizezi vizualizarea, vei folosi user-ul și parola ta de on line banking și codul primit prin SMS.

Această autorizare este valabilă 90 de zile, timp în care Terțul PSP poate solicita informații de la banca ta despre conturile pe care le-ai indicat, fără ca tu să fii nevoit să reautorizezi accesul la datele tale în acest interval.

Confirmarea disponibilității fondurilor

Îți poți da acordul ca un anumit Terț PSP să verifice disponibilitatea în contul tău a unei anumite sume în vederea inițierii unei tranzacții cu un card fizic sau virtual emis de către Terțul PSP.

Acest acord este valabil atât timp cât îl permiți. Revocarea acordului o poți face din aplicația Terțului PSP.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: banca
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!