Salariile bugetarilor au depășit cu mult salariile de la privat, arată datele publicate de Consiliul Fiscal, scrie hotnews.ro. Astfel, salariul mediu brut al unui angajat la stat a ajuns în 2021 la 7.000 de lei pe lună, în timp ce un angajat la privat a câștigat în medie cu 1.500 de lei mai puțin în fiecare lună.
Salariul mediu brut în sistemul public a fost în 2021 de 7.004 lei/lună și l-a depășit cu 27,91% pe cel din mediul privat, care a fost de 5.476 lei/lună, potrivit datelor Consiliului Fiscal.
În România, salariul mediu brut este de 6.358 lei, potrivit celor mai recente date comunicate de Institutul Național de Statistică, iar salariul mediu net este de 3.928 lei.
Comparativ cu anul precedent, salariul mediu net a crescut cu 12,5%.