O minte limpede ar gândi că un asalt asupra sediului poliţiei este o misiune sortită eşecului. Dacă ochiul poliţistului care patrulează ar scăpa, prin absurd, mişcările infractorilor care se caţără pe gardul unităţii, camerele de supraveghere nu au cum să rateze acţiunile nebuneşti ale prietenilor celor aflaţi în puşcăria vecină.
Câtuşi de puţin descurajaţi de aceste argumente, şapte indivizi au forţat, de-a lungul timpului, intrarea în curtea Poliţiei de Frontieră din Iaşi. Toţi au vrut să arunce telefoane mobile şi încărcătoare peste gardul comun cu închisoarea. Unii au încercat să “degajeze” mingi pline cu mobile, alţii s-au folosit de gută pentru a “lansa” cadourile ilegale destinate puşcăriaşilor.
“În ultimii ani, şapte persoane au încercat să sară noaptea gardul în curtea unităţii noastre pentru a încerca să plaseze 34 de telefoane mobile şi 10 încărcătoare în Penitenciarul Iaşi. În curtea Poliţiei de Frontieră patrulează zi şi noapte poliţişti şi, în plus, zona este monitorizată video. Cine sare gardul va fi prins înainte să plaseze telefoanele persoanelor încarcerate”, ne-a declarat subcomisar Denis Lazăr, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.