Satul fără copii

Unchieşul Costică, rămas văduv, se descurcă greu în viaţa de zi cu zi

Gârbovit de ani şi cu privirea pierdută pe uliţele pustii, uncheşul Costică Bănulescu, de 84 de ani, se chinuie singur cu gospodăria. Şi-a pierdut soţia de curând şi încă o plânge: “Sunt supărat tare că mi-a murit baba. Am rămas singur şi mi-e tare greu. Dar ştiţi ce mi-aş dori înainte să mă duc după ea? Să văd copii alergând pe uliţă…”

Tanti Florica nu mai poate de dorul nepoţeilor ei

Chiperu e un cătun cu 60 de case, ce ţine de comuna Pardoşi, la peste 50 de kilometri depărtare de Buzău. Nimic nu tulbură încremenirea locului în care, de ani de zile, trăiesc numai bătrâni. Cu mâinile zbârcite şi tremurânde, o femeie se luptă din greu să scoată apă pentru animale de la fântâna de la marginea uliţei. Florica Şerbănescu are 70 de ani şi se bucură să poată schimba o vorbă cu cineva. “E aşa de linişte, că parcă îţi ţiuie urechile. Nu mai avem picior de copil în sat. Şi fata mea e de mult plecată la Buzău, iar băiatul, la Râmnicu Sărat. Am şi nepoţei, mi-e tare dor de ei, că vin rar pe la noi”, povesteşte femeia. În Chiperu mai sunt acum doar 36 de familii, iar cei mai tineri membri ai comunităţii au trecut binişor de 50 de ani. Şcoala, demult părăsită, s-a prăbuşit, iar la biserică se adună toată lumea numai în zilele de sărbătoare. Ori la câte o înmormântare.

Şi-a luat animale ca să-i ţină de urât

Aurica Porumb, de 66 de ani, e încă în putere. Munceşte cât e ziua de lungă, dar singurătatea satului o apasă şi pe ea. Ca să-i treacă de urât, a adoptat trei “copii”: calul Georgel, văcuţa Simona şi viţelul Viorel. “Mă scol de dimineaţă şi vorbesc cu ei. Le zic vrute şi nevrute. Ei sunt singurii noştri prieteni şi ne mai vindecă de urât. Copiii noştri sunt plecaţi la oraş de peste 30 de ani. E grea viaţa în singurătate”, se plânge femeia.

( fotografii: Mădălina Ionescu)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE