Australienii își părăsesc în grabă locuințele și fug din calea incendiilor care au atins dimensiuni apocaliptice.

Sydney s-a confruntat sâmbătă cu temperaturi record, 48,9 grade Celsius fiind înregistrate în suburbia vestică Penrith.

Scene apocaliptice în Australia

Cel mai populat oraş al Australiei, cu peste cinci milioane de locuitori în zona metropolitană, Sydney se confruntă cu întreruperi de energie electrică după distrugerea de către incendii a două staţii electrice.

În acest context, autorităţile au solicitat rezidenţilor să reducă consumul de electricitate.

La Canberra, temperaturile au atins 44 de grade de grade Celsius, o valoare fără precedent, potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor meteorologice australiene, care au avertizat totodată că în cele două oraşe temperaturile ar putea continua să crească.

Mai multe mesaje de avertizare au fost emise sâmbătă în toată ţara, unul dintre acestea referindu-se la un incendiu la sud-vest de Sydney care ar putea ajunge la periferia oraşului.

Înregistrări cu un preot din București surprins pe camere cum scoate bani cu umerașul din cutia milei
Recomandări
Înregistrări cu un preot din București surprins pe camere cum scoate bani cu umerașul din cutia milei
Zeci de mii de australieni fug pentru a-și salva viața

Starea de urgenţă a fost declarată în sud-estul Australiei, cea mai populată regiune a ţării, iar vineri autorităţile au emis un ordin de evacuare pentru peste 100.000 de persoane din trei state australiene.

Premierul australian Scott Morrison, criticat pentru răspunsul autorităţilor la această criză, a anunţat sâmbătă mobilizarea a 3.000 de militari rezervişti pentru a face faţă incendiilor de vegetaţie care devastează în prezent ţara.

Australia este mistuită de cele mai mari incendii de vegetație din istoria sa

Trei incendii de vegetaţie s-au unit sâmbătă şi au format unul uriaş pe o suprafaţă de dimensiunea cartierului Manhattan din New York în statul australian Victoria, iar pompierii se confruntă cu ceea ce pare a fi cea mai catastrofală zi din acest sezon al dezastrelor de acest tip.

Proiect de lege PNL pentru liniștea dezvoltatorilor imobiliari: ONG-urile, puse să plătească dacă vor să conteste o autorizație
Recomandări
Proiect de lege PNL pentru liniștea dezvoltatorilor imobiliari: ONG-urile, puse să plătească dacă vor să conteste o autorizație

Prognozele indică vânturi puternice şi temperaturi ridicate până seara, a declarat şeful pompierilor din New South Wales, Shane Fitzsimmons.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fostul șofer al asistentei lui Ion Țiriac rupe tăcerea. Gestul făcut de miliardar într-o zi, la o masă
GSP.RO
Fostul șofer al asistentei lui Ion Țiriac rupe tăcerea. Gestul făcut de miliardar într-o zi, la o masă
S-a rupt PRIETENIA? Dana Budeanu, foc şi pară pe Gabriela Firea! Ce a putut spune despre ea: 'Nu o mai...
Playtech.ro
S-a rupt PRIETENIA? Dana Budeanu, foc şi pară pe Gabriela Firea! Ce a putut spune despre ea: 'Nu o mai...
Incredibil, unde a fost surprins Gabi Bădălău după ce tatăl lui a fost reținut de DNA! Nu, nu era singur!
Viva.ro
Incredibil, unde a fost surprins Gabi Bădălău după ce tatăl lui a fost reținut de DNA! Nu, nu era singur!
Un TIR condus de un român a strivit o ambulanță a Crucii Roșii, pe un drum din Italia. Șoferul salvării și un pacient au murit pe loc
Observatornews.ro
Un TIR condus de un român a strivit o ambulanță a Crucii Roșii, pe un drum din Italia. Șoferul salvării și un pacient au murit pe loc
Cât economisește un bărbat după ce s-a mutat din Polonia în Gran Canaria din cauza facturilor la energie
Știrileprotv.ro
Cât economisește un bărbat după ce s-a mutat din Polonia în Gran Canaria din cauza facturilor la energie
Detaliul banal atunci când pui grâu la încolțit de Sfântul Andrei. Mai toți românii comit acest păcat
FANATIK.RO
Detaliul banal atunci când pui grâu la încolțit de Sfântul Andrei. Mai toți românii comit acest păcat
Kaka l-a scos din poză pe Burleanu. Postarea brazilianului a devenit virală! | FOTO
Orangesport.ro
Kaka l-a scos din poză pe Burleanu. Postarea brazilianului a devenit virală! | FOTO
Horoscop 29 noiembrie 2022. Gemenii ar fi util să se mențină ocupați, cu treburi importante, ca să nu se amestece în toate
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2022. Gemenii ar fi util să se mențină ocupați, cu treburi importante, ca să nu se amestece în toate
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer