Șase schimbări majore în Codul Muncii. Guvernul introduce reguli mai dure pentru angajatori

Comentează

Schimbări majore în Codul Muncii. Codul Muncii se va schimba radical în privinţa reglementării şi sancţionării muncii "la negru" şi "la gri", potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică. Concret, angajatorii vor fi obligaţi să încheie contract individual de muncă salariatului cu o zi înainte de începerea efectivă a lucrului de către acesta, în caz contrar vor fi sancţionaţi pentru muncă la negru.

Contractul de muncă încheiat în formă verbală va fi valabil şi considerat încheiat pe perioadă nedeterminată. Actul adiţional la contract va fi încheiat înainte de producerea efectelor juridice ale modificării pe care le aduce şi nu în 20 de zile lucrătoare după producerea modificării, cum se întâmplă acum, potrivit economica.net.

Schimbări majore în Codul Muncii. De ce se schimbă Codul Muncii

În forma actuală a Codului Muncii, lipsesc prevederi clare referitoare la modalitatea de întocmire, completare, modificare, păstrare şi prezentare a documentelor referitoare la evidenţa timpului lucrat de angajaţi, dar şi pârghiile legale coercitive care să oblige angajatorul la întocmirea acestor documente.

În controalele făcute la angajatori, inspectorii de muncă se confuntă adesea cu situaţii de muncă nedeclarată care nu au putut fi încadrate ca atare şi, pe cale de consecinţă, nu au putut fi sancţionate, pentru că în Codul Muncii nu există o definiţie a muncii nedeclarate, iar actul normativ prevede sancţiune doar pentru fapta de a primi la muncă o persoană fără încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii, nu şi pentru munca nedeclarată parţial de angajator, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege pentru modificarea Codului Muncii, mai scrie sursa citată.

Schimbări majore în Codul Muncii. Care sunt cele șase schimbări

1) - Definirea clară a muncii la negru şi a muncii la gri.

  1. primirea la muncă a unei persoane, fără încheierea contractului individual de muncă în ziua anterioară începerii lucrului.
  2. neînregistrarea contractului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii lucrului.
  3. primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat.
  4. primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial.

Conform proiectului de lege, angajatorii vor fi obligaţi să încheie contract individual de muncă salariatului cu o zi înainte de începerea efectivă a lucrului de către acesta, în caz contrar pot fi sancţionaţi pentru muncă nedeclarată.

2) - Contractul de muncă încheiat în formă verbală va fi valabil, echivalent cu cel încheiat în scris şi considerat încheiat pe perioadă nedeterminată.

Angajatorii vor putea fi sancţionaţi de Inspecţia Muncii dacă au angajaţi fără forme legale cărora le-au promis că le încheie contracte de muncă, dar nu au făcut-o.

Concret, ce schimbări sunt aduse Codului Muncii: contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română, anterior începerii activităţii de către salariat. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. În situaţia în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe durată nedeterminată, iar părţile pot face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
Spre comparaţie, în prezent, Codul Muncii stipulează că "forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului de muncă".

Guvernul spune că e necesară abrogarea prevederii potrivit căreia “forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului”, având în vedere că dovada existenţei raportului de muncă se poate face prin orice alt mijloc de probă.

În litigiile de muncă care vizează probarea faptului că un om a lucrat pentru o firmă care nu i-a încheiat în formă scrisă contract individual de muncă, instanţa de fond a luat în considerare orice probă administrată de către persoană, în condițiile legii, pentru a dovedi faptul că a prestat activitate pentru şi sub autoritatea angajatorului, în condiţiile specifice unui raport juridic de muncă, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

3) - Actul adiţional la contractul individual de muncă va fi încheiat înainte de producerea efectelor juridice ale modificării, nu în 20 de zile lucrătoare după producerea modificării, cum prevede acum Codul Muncii, efectele producându-se pentru viitor şi nu retroactiv, cum este stipulat în prezent.

4) - Guvernul vrea să le acorde angajatorilor sancţionaţi pentru muncă nedeclarată posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii aplicate pentru muncă nedeclarată, dacă o plătesc în 48 de ore de la comunicare.

În acest sens, Guvernul propune completarea articolului 260 din Codul Muncii cu un nou alineat: „Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1) lit. e-e 3, inspectorul de muncă făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal".

5) - Amenzi pentru angajatorii care nu respectă noile reguli aduse de Codul Muncii, enumerate mai sus.

  1. primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă în ziua anterioară începerii activităţii de către aceştia se sancţionează cu amendă de la 10.000 de lei la 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată de Inspecţia Muncii în această situaţie.
  1. primirea la muncă a unei persoane fără înregistrarea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii angajatului se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană în această situaţie.
  1. primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană în această situaţie.
  1. primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare persoană identificată în această situaţie, în urma controalelor Inspecţiei Muncii.

6) - Obligaţii şi reguli clare pentru angajatori privind evidenţa timpului lucrat efectiv de angajaţi.

Articolul 119 din Codul Muncii se modifică şi va avea următorul cuprins: „Angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit a programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru”. În prezent, articolul 119 din Codul Muncii spune că "Angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat şi de a supune controlului inspecţiei muncii această evidenţă ori de câte ori este solicitat".

  1. Citește aici Codul Muncii în vigoare
  2. Citeşte aici proiectul de modificare a Codului Muncii
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește