Marian Popa (17 ani), Maria Nicoleta Dulcă (19 ani) şi Mihai Dumbrofco (32 de ani), din satul gălăţean Malul Alb, au încăput pe mâinile traficanţilor de forţă de muncă, dar au reuşit să evadeze şi să ajungă teferi acasă. Fără nici un ban însă…
La începutul acestei luni, oamenii au găsit pe un site anunţuri online cu o ofertă de muncă în Italia, la cules de roşii.
“Am sunat la numărul de pe site şi un băiat, Dragoş, a spus că ni se vor da 1.500 de euro pe lună şi 50 de euro la sosire, ca să luăm de mâncare. Am ajuns undeva între San Severo şi Foggia. Erau acolo nişte grajduri, unde dormeam pe saltele goale. Nu aveam apă, nu aveam lumină. Erau peste 100 de oameni ţinuţi în condiţii inumane”, ne-a povestit Marian Popa, care susţine că aceia care i-au luat în primire erau doi indivizi, tot români.
Cei trei tineri au încercat să plece când au văzut lagărul de muncă, însă “tartorii” le-au luat actele şi telefoanele mobile de cum au sosit şi i-au ameninţat cu bătaia dacă încearcă să fugă. La un moment dat, au riscat însă şi au luat-o din loc.
“Au venit după noi cu dubele şi ne-am ascuns pe unde am putut. Primeam ameninţări, dar am reuşit să ne ascundem şase zile până am ajuns la Rimini. Acolo ne-au găsit, flămânzi şi cu hainele rupte, nişte români”, a povestit şi Mihai Dumbrofco.
Salvarea a venit de la Centrul Transfrontalier Roma şi de la Asociaţia Românilor din Florenţa, care au alertat autorităţile şi i-au ajutat pe cei trei să se întoarcă acasă, apoi au anunţat Ministerul Afacerilor Externe şi au informat carabinierii în legătură cu ce se întâmplă în zonă.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI