Bucureștiul este și o destinație preferată a ciudaților care vor să fie sclavi, adică cei care preferă jocurile sexuale de sado-masochism unde sunt umiliți de așa-numitele stăpâne.
Spre exemplu, pe site-urile de anunțuri se găsesc oferte ale unor ”stăpâne” care sunt gata să-și umilească partenerii. Monica se laudă că oferă servicii de umilire “soft, hard, feminizare uro, ceară, sado-maso, medical, role-play, suspendări, cușcă, sclavilor docili, ascultători și umili. Poze sunt reale, ședința nu include sex”, ține să mai precizeze aceasta.
La rândul său, Mara susține că are și un studio specializat în acest sens și oferă ședințe de umilire dintre cele mai specializate.
Pentru a fi umilit într-o şedinţă de sadism sexual trebuie să ai în buzunar între 150 şi 1.200 de lei. Ședința ține până la două ore. Străinii cu astfel de înclinaţii îşi fac vacanţele în România, ne explică Antoaneta, o fostă practicantă de servicii sado-maso.
Această susține că a avut mulți străini amatori care doresc să fie sclavi, așa cum se numesc clienții stăpânilor, unul dintre aceștia dorea chiar să fie filmat și fotografiat în timp ce era umilit. „Acesta era fetişul lui. Asta îl excită pe el, să fac acele poze ca şi cum ar fi şantajat. Când ne vedem îmi dă bani ca şi cum ar plăti şantajul, apoi îi fac poze noi şi le public din nou”, vine explicaţia uluitoare a acesteia. Românii se cam feresc de așa ceva, mai adaugă femeia.
Sadismul sexual este perversiune
Relaţiile sado-maso nu sunt interzise în România. „Atâta timp cât legea nu interzice și atâta timp cât nimeni nu se plânge de ceva, este legal. Este faptă penală doar dacă unul dintre parteneri nu şi-a dat consimţământul”, ne explică un avocat.
„Nu este permisă activitatea unor persoane care susțin astfel de servicii sexuale contra cost. Se poate încadra această faptă la proxenetism și prostituție”, susțin reprezentanții Poliției Române. În ceea ce privește fapta de perversitate „aceasta poate exista în măsura în care se petrece în public, iar publicul este afectat”, ne-a mai transmis sursa menționată.
În limbajul acestei comunităţi, stăpânele oferă servicii de BDSM (Bondage, Discipline, Sadism and Masochism– Robie, Disciplină Sadism şi Masochism în limba română)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro