Consiliul General a Municipiului București a aprobat vineri, 29 octombrie, înființarea Administrației Parcul Natural Văcărești. Conform proiectului adoptat, administrația va funcționa pe lângă municipalitate, va avea 20 de posturi și va fi finanțată de la bugetul local.

„O uriaşă oportunitate pentru Bucureşti este Parcul Naţional Văcăreşti. Am depus o cerere pentru preluarea în administrare a acestui parc, cererea a fost aprobată de către Agenţia Naţională pentru Arii Protejate. În urma acestei aprobări, venim azi în şedinţa de Consiliu cu structura care va gestiona această arie protejată, Parcul Văcăreşti” a declarat primarul Nicușor Dan în conferința de presă susținută înainte de ședința CGMB.

Peste 300 de specii de insecte și animale, în Delta dintre blocuri

Nicușor Dan vorbea încă din noiembrie anul trecut despre posibilitatea preluării în administrarea Primăriei Capitalei a Parcului Natural Văcărești și despre un parteneriat cu Guvernul pentru investiții aici și în Lacul Morii. În februarie, CGMB și-a dat acordul pentru a solicita Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) să-i dea Delta Văcărești în administrare.

Parcul Natural Văcăreşti are o suprafaţă totală de 183 de hectare şi este cel mai mare spaţiu verde din Bucureşti.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Supranumit și „Delta dintre blocuri”, Parcul Văcărești are peste 300 de specii de mamifere, pești și amfibieni și alte peste 300 de specii de plante.

Delta Văcărești a fost transformată în arie naturală protejată în 2016 de către Asociația Parcul Natural Văcărești. ONG-ul este cel care a administrat-o până în 2018, când a trecut în grija Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), în urma unei OUG care îndepărta organizațiile neguvernamentale de la administrarea ariilor protejate.

ONG-ul a atras însă de mai multe ori atenția că ANANP nu are cu adevărat grijă de protejarea zonei, iar soluția de a trece Parcul Văcărești în administrarea Agenției a fost una ineficientă.

„Lipsa pazei și a măsurilor de protecție și conservare au afectat aria protejată. Incendiile, braconajul piscicol, scăderea nivelului lacurilor din cauza secetei prelungite sunt factori care afectează în mod negativ echilibrul ecologic al zonei”, spunea Asociația Parcul Natural Văcărești.

Pentru că parcul nu este păzit și fiindcă nu există un plan de prevenire și apărare împotriva incendiilor, oricând se poate produce un incendiu major, care poate distruge parcul, mai atrăgea atenția asociația. Ultimul incendiu a avut loc în februarie 2020 și a afectat 50 de hectare din Delta Văcărești.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
FANATIK.RO
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
FANATIK.RO
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Știrileprotv.ro
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI