După ce în luna februarie 60 de clienţi  s-au îmbolnăvit după ce au mâncat la restaurant, conducerea s-a oferit să-i despăgubească.

Restaurantul din Copenhaga a arătat într-un comunicat că la analize s-a aflat că la originea cazurilor de vomă şi diaree înregistrate era un norovirus, cauză frecventă a gastro-enteritelor virale, adus de personal. După analize, ‘clienţii au fost informaţi şi au avut de ales între a veni încă o dată să mănânce la restaurant sau să li se dea banii înapoi’, arată conducerea. „Câţiva clienţi au acceptat deja să revină la Noma” adaugă comunicatul.

Un meniu fără băuturi la restaurantul „Noma”, desemnat cel mai bun din lume în 2010, 2011 şi 2012 de revista britanică „Restaurant”, costă în jur de 1.500 de coroane (200 euro). Autorităţile sanitare daneze au informat vineri că 63 de persoane au suferit o intoxicaţie alimentară după ce au mâncat la „Noma” între 12 şi 16 februarie.

Conducerea de la „Noma” a explicat că a dezinfectat bucătăria prea târziu din cauza unei probleme de comunicare. „Noma a primit primul e-mail, în daneză, de la un client danez, pe 14 februarie. Mesajul a fost primit de un salariat care nu ştie daneză şi care l-a transmis managerului restaurantului pe 15 februarie”. Acesta a plecat în weekend fără să îşi verifice mesageria, se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Restaurantul „Noma” este produsul ânărului maestru bucătar René Redzepi, în vârstă de 33 de ani, ambasador al bucătăriei nordice, compusă din ingrediente locale şi de sezon. „Noma”, amenajat într-un fost depozit din portul oraşului Copenhaga, s-a impus pentru a treia oară consecutiv în această listă a celor mai bune 50 de restaurante din lume, alcătuită de 800 de experţi în gastronomie şi critici în domeniu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.