„Conform unei decizii CSAT din 2006 Preşedintele este obligat la un control periodic privind starea de sănătate. Cele mai recente investigaţii au fost realizate zilele trecute. Există o comisie de medici de la Spitalul Militar Central care realizează un raport în urma acestor investigaţii. Totuşi legea nu cere în mod express publicarea concluziilor raportului. Vă asigur că starea de sănătate a preşedintelui este foarte bună”, a declarat Sebastian Lazaroiu pentru hotnews.ro

Potrivit lui Valeriu Turcan, purtător de cuvânt al şefului statului, informaţiile cu privire la faptul că preşedintele Traian Băsescu ar avea probleme de sănătate fac parte dintr-o ‘amplă campanie de intoxicare’ la nivel naţional.

„Atât în timpul campaniei din 2009, dar, mai ales în urmă cu circa trei luni, pentru noi, a devenit evidentă o campanie instrumentată politic, obiectivul ei fiind răspândirea la nivel naţional a ideii că preşedintele ar fi grav bolnav. Preşedintele nu a dorit să intre în jocul celor care au orchestrat această campanie”, a susţinut, la Antena 3, Valeriu Turcan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.