Nu au fost victime, ci doar pagube materiale. Cercetările vor fi continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere, a anunțat stiridecluj.ro.

Mai multe lemne de foc au fost puse la ușa sediului și li s-a pus foc. Incendiul a fost sesizat, iar lemnele au fost aruncate în curtea de pe Eroilor. Au luat foc și scările de acces direct din curtea interioară. Bucăți de jar au căzut sub scările de lemn și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a stinge focarul de foc.  

Al doilea incendiu din acest an

Aceasta nu este prima dată când cineva a pornit un incendiu la sediul PSD, de pe Bulevardul Eroilor, o faptă similară fiind sesizată și la începutul anului.

„La începutul anului 2018 un protestatar #rezist a încercat să incendieze sediul social-democraţilor clujeni. După câteva luni, pentru fapta săvârșită a fost trimis la munca în folosul comunității, timp de 60 de zile.

În noaptea trecută, într-o manieră similară dar mai radicală, o mână criminală a dat foc la scările spre sediul PSD Cluj şi la anexele sediului PSD Cluj.

Asta nu este nici opoziţie, nici politică, este anarhism curat! În alte state europene astfel de incendieri politice sunt asimilate actelor extremiste”, a scris pe Facebook Horia Nasra, președintele PSD Cluj.


EXCLUSIV/ „A fost șocul vieții când am aflat cine e Moș Crăciun!”. Răzvan Lucescu ne-a dezvăluit cum a descoperit, când era în clasa a III-a, că Mircea Lucescu, tatăl lui, este cel responsabil pentru cadourile de sub brad

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.