Cuprins:
Manevrele din CFR, dezvăluite cu ajutorul unui document din companie
Într-un articol publicat în aprilie 2022, sub titlul „Cum ocupă omul lui Grindeanu trei funcții la CFR SA în patru zile”, publicația Club Feroviar arăta cum directorul general adjunct tehnic al CFR, Petru Ceșa, și-a arogat atribuțiile funcției de director general (rămasă neocupată pentru scurt timp) pentru a-l ajuta pe directorul general al CFR Ion Alexandru Simu să își securizeze postul de director al Regionalei CFR Timișoara.
Acuzațiile Club Feroviar au fost susținute cu un document din interiorul CFR, publicat în cadrul articolului. În urma dezvăluirilor făcute de publicație, conducerea CFR, unde s-a reîntors Ion Alexandru Simu, a declanșat o anchetă internă pentru a vedea cine a scurs documentul în presă. Responsabilă fost găsită șefa Serviciului Personal și Salarizare, Florentina Ruxandra Călina.
„S-a creat un prejudiciu de imagine”
Concediată pentru că „nu a luat toate măsurile de păstrare a confidențialității Deciziei publicate neautorizat” și pentru că „s-a creat un prejudiciu de imagine atât al pârâtei (n.r. CFR SA) cât şi persoanei la care s-a făcut referire în această decizie”, Florentina Ruxandra Călina a contestat decizia de concediere în instanță, arătând că cercetarea disciplinară s-a realizat „în mod formal, având ca scop îndepărtarea sa din companie”.
Călina a arătat în proces că are 17 ani de activitate în CFR, iar cu ocazia cercetării disciplinare „nu s-a verificat comportarea sa generală în serviciu, nu s-a verificat existența altor sancțiuni anterioare, nu s-a determinat gradul său de vinovăție şi nici nu au fost lămurite împrejurările în care documentul a ajuns în presă”.
„Nu s-a făcut vreo referire la vreun prejudiciu concret cauzat companiei de către reclamantă, aspect de natură a confirma lipsa de motivare a deciziei de concediere cu privire la gravitatea abaterii cercetate”, s-a mai mai arătat în cererea de anulare a concedierii.
În plus, Florentina Ruxandra Călina a subliniat că este esențial să se rețină că „respectivul document a fost comunicat în circuitul intern firesc, aspect de altfel necontestat în cuprinsul deciziei sancţionatorii”, iar ea „nu a fost singura persoană care a avut acces la acesta”. „Decizia sancţionatorie a prezumat practic, în mod absolut, că reclamanta a comunicat respectiva decizie către presă”, s-a mai arătat în cererea de chemare în judecată.
Cazul, anchetat și de DNA
Cazul dezvăluit de Club Feroviar s-a transformat și într-un dosar DNA. În ianuarie 2023, DNA i-a pus sub acuzare pe Ion Alexandru Simu (director general interimar al CFR SA) și pe Petru Ceșa (director general adjunct tehnic).
„În cursul lunii aprilie 2022, suspectul Ceșa Petru, în calitatea menționată mai sus, la instigarea celuilalt suspect, și-ar fi arogat atribuțiile funcției de director general al CNCF CFR SA, cu toate că nu deținea această funcție sau o împuternicire în acest sens și a emis două decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Simu-Alexandru Ion la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timișoara. Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Simu-Alexandru Ion, suspectul Ceșa Petru ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcții de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CNCF CFR SA”, arăta DNA la începerea urmăririi penale.
Prin același comunicat DNA transmitea că „după apariția în spațiul public a uneia dintre acele decizii, suspectul Ceșa Petru, la instigarea celuilalt, în urma unei cercetări disciplinare formale, ar fi emis două decizii prin care unei subordonate, bănuită că ar fi remis presei documentul respectiv, i-ar fi fost desfăcut contractul individual de muncă din motive disciplinare, cu încălcarea prevederilor din Codul Muncii, motivând că «angajata nu a reușit să-și dovedească nevinovăția»”.
„Acționând în această manieră, cei doi directori ar fi urmărit să dea un exemplu celorlalți angajați din subordine pentru ca pe viitor suspecții să nu se mai vadă expuși «riscului» ca publicul, prin intermediul presei, să cunoască diferite aspecte nelegale/legale din actul de conducere al CNCF CFR SA”, mai acuza DNA la începerea urmăririi penale.
Grindeanu, audiat ca martor. Liderul PSD, despre relația cu Simu: „O cunoștință”
În dosarul DNA care îi viza pe cei doi directori ai CFR a fost audiat și actualul lider al PSD, Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor la vremea respectivă. Întrebat despre relația cu Simu, ministrul a declarat la Antena 3, după audierea de la DNA, că Simu este doar „o cunoștință”. „Îl cunosc de câţiva ani. A ocupat funcţii de conducere în CFR din câte ştiu eu, şi ştiu bine, director al regionalei Timiş. E o cunoştinţă”, spunea Sorin Grindeanu în 2023.
Libertatea a cerut DNA să comunice stadiul cercetărilor în acest caz, dar până la publicare nu a fost oferit un răspuns.
Concedierea Florentinei Călina, declarată nelegală în primă instanță
Pe durata anchetei DNA, dosarul privind concedierea angajatei CFR acuzate că a scurs documentul în presă a fost suspendat. Judecarea concedierii a fost reluată în februarie 2024, iar în martie 2025 Tribunalul București a pronunțat o primă hotărâre în acest caz. Verdictul: concedierea a fost nelegală, iar CFR trebuie să îi plătească angajatei toate salariile din perioada în care a fost dată afară până la reangajare.
Judecătorul și-a explicat decizia arătând că, dacă s-ar fi dovedit că angajata a încălcat obligația încălcării păstrării confidențialității, decizia de concediere ar fi fost corectă. Tribunalul a reținut, însă, că șefii din CFR nu au dovedit că angajata concediată este cea care a trimis documentul presei.
„Instanţa constată că reclamanta a fost concediată în mod nelegal, având în vedere că nu există nicio probă concludentă care să susţină acuzaţia că aceasta ar fi trimis decizia spre publicare presei”, se arată în decizia Tribunalului București, care nu este definitivă.
Decisivă a fost în pronunțarea sentinței declarația redactorului-șef al publicației Club Feroviar. Audiat ca martor, acesta a declarat că nu poate spune de la cine a primit documentul, dar cu siguranță nu Călina a fost cea care i l-a trimis.
„Martorul a fost ferm în a sublinia că nu reclamanta a fost persoana care i-a trimis documentul. (…) Această mărturie subliniază faptul că nu există nicio legătură directă între reclamantă şi publicarea deciziei, iar concedierea acesteia pe baza acestei acuzaţii nu are un temei faptic solid”, a mai reținut judecătorul.
Tribunalul a mai subliniat că „simplul fapt că aceasta a avut acces la documentul care a fost transmis presei nu constituie un temei suficient pentru a concluziona că aceasta a săvârșit abaterea disciplinară reținută în sarcina sa, cu atât mai mult cu cât nu este singura persoană care a avut acces la document”.
Decizia Tribunalului București a fost atacată cu apel de CFR SA. Hotărârea finală va aparține Curții de Apel București, care a programat un prim termen din apel în 29 septembrie 2025.
Foto: Agerpres
Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f209215251979661ba8be16f6da8c1e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9abbe82b179a233b78e400d0ac29a24f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e21838fb1176745b6484dd3070682fc5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3bb51932756e8f025223dc50812a0d20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3be66d7427a81d2cd51d3a19166dc73e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b67c125d77669998494ad4a86f647ecd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_43c03bdaaa6780804f67572fb6e278ce.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e7988510ebd92e2af4eae8cd5b1507d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_9f41864302e0604f12574212130174aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_50bd77dc7830fe0b361325f608bcdd04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_71ab4a93b2e2065093a3ff0c2e2cf998.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_a693b1a4575b6c9e8991ef391949c89b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_82505cd357e69480c5ed7fc773681569.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5484b05e81f8d381c6d8813f023c64cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_77705b4abc2ffaa533d5e698e1a12041.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bd33579aa471f5d215fe302e8d36a8ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a565ce861f460627f63bac98c65a1d10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e4cd671462b75c7446c751e8799b6423.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_ebccb691495fe4d842a3a5180d4fdbe6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_62edece4cb954bf1ae3e0cf7d338a60e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_09462f31084b6de00788ad3abb05e449.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_64ad539b208fd067960fac92ecab75d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_a031f6d0a2d857880ccd27fcb62dfa30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_142b5674f5aa788637e2e02499bbe05a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_be80d153c9256dce9c11ebdc50dee3a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_99d41b7cf921ea8fe116ef0b2908f587.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/simu-grindeanu-agerpres15968171-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f4d5bdc1122fbf49a87c13e03dd33100.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9882a8cdc10dadc34d63890a973fa4a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/udmr-acuza-mae-in-scandalul-mercosur--kelemen-hunor-nu-a-tinut-cont-de-ministerul-agriculturii--inacceptabil-e1768250812703.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_82292212a7507b5823648afabebf3405.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_222ca03c89ed38b6a828ff3734b2003e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/codruta-meila-coco-desafio-aventura-pro-tv-voyo-luptatorii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/aurora-ghinoiu-desafio-aventura-pro-tv-voyo-visatorii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_602dfadbcf5b8617564e03805145dd71.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ilie-bolojan-foto-cristian-otopeanu-guvern.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/rares-bogdan-nu-a-mai-aparut-in-presa-de-mai-bine-de-jumatate-de-an-e1768847955748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/domeniul-tatoi-grecia-14-noiembrie-2005.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/electrocasnice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/insula-palmarola-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/profimedia-1067416860-e1768843240830.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/profimedia-1054510216.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/expresia-a-face-din-tantar-armasar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/ulei-seminte-de-dovleac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/fata-bula-limba-romana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/utilizari-ale-frunzelor-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/procurorul-militar-bogdan-pirlog-ramane-cu-salariul-taiat-dupa-criticile-aduse-sistemului-judiciar--decizia-luata-de-instanta-condusa-de-lia-savonea-e1768845119750.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/retea-energie-electrica-romania-pret-energie.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/masina-de-politie.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/tunel-momaia-sectiunea-4-a-autostrazii-sibiu-pitesti-19-ianuarie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/proteste-fermieri-ue.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/nicusor-dan-primirea-sefilor-de-misiuni-diplomaticeoriginalradr26aug2025-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/radu-marinescu-ministrul-justitiei-1-e1765726705166.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/protest-pentru-libertatea-presei-shutterstock2685090471.jpg)
my_name 15.09.2025, 14:37
Acea prevedere , non-disclosure agreement (NDA) , mai este valabilă în cazul în care scoate la lumină acte criminale, infracțiuni, etc .... ???? Nu de alta .. dar orice grupare criminală, infracțională ce a acaparat puterea într-o companie de stat te poate pune să semnezi așa ceva ... și să te facă COMPLICE .... dacă o respecți ... Este valabil și pentru companiile private ...
Nerasist 15.09.2025, 15:27
Cazul este fals. CFRului nu i se mai poate aduce prejudicii de imagine de 20 de ani... Hai, ha, ha..
AndreyRlz 15.09.2025, 16:44
Parca judecătorii de la Curtea de Apel și de la Tribunal (și unele judecătorii) erau în \"Greva pe perioada nedeterminata\". Acum dintr-o data nu mai sunt? Sau se judeca doar ce vor ei?
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.