Șefii companiilor aeriene, furioși că pasagerii vor să fie recompensați pentru întârzierea sau anularea avioanelor

Comentează

Șefii companiilor aeriene reacționează dur după ce Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European a respins ideea de a îngreuna obținerea despăgubirilor pentru pasagerii cu zboruri întârziate. Aceștia i-au atacat pe deputații europeni pentru că au ignorat „realitățile operaționale" în adoptarea unei poziții ferme privind drepturile pasagerilor, relatează Euractiv.

Introducerea gratuită a bagajelor de mână

Luni, comisia pentru transporturi a Parlamentului European a aprobat aproape în unanimitate dreptul pasagerilor la despăgubiri în cazul în care un zbor este întârziat cu trei ore sau mai mult. Decizia, adoptată cu o majoritate covârșitoare, păstrează actualele drepturi și sprijină introducerea gratuită a bagajelor de mână de până la 7 kilograme.

Pe lângă menținerea despăgubirilor actuale, Parlamentul European susține și inițiativa privind transportul gratuit al bagajelor mici.

Alocare de bagaje solicitată de europarlamentari a fost „complet nesincronizată cu preferințele pasagerilor”, au răspuns astăzi directorii generali într-o declarație comună, emisă de asociația comercială Airlines for Europe (A4E), cu sediul la Bruxelles, după o reuniune la nivel înalt de la Paris.

Aceștia au susținut că, în urma unui sondaj s-a constatat că tarifele mai mici și opțiunile de plată pentru bagaje erau „mai populare” în rândul pasagerilor decât tarifele mai mari care includ bagaj de mână.

Regulamentul actual acordă despăgubiri între 250 și 600 de euro pentru întârzieri de cel puțin trei ore, în funcție de distanța zborului.

„Ar putea preveni până la 40 % din întârzieri”

În 2013, Comisia a propus ridicarea pragului de întârziere la cinci ore pentru zborurile interne UE sau sub 3.500 km, la nouă ore pentru zborurile extra-UE de până la 6.000 km, și la 12 ore pentru cele mai lungi rute.

Consiliul a sugerat recent un compromis: patru ore pentru zborurile scurte și șase ore pentru cele lungi. Parlamentul European a refuzat însă reducerea drepturilor actuale. Acesta intenționează să mențină pragul de trei ore și să majoreze despăgubirea minimă la 300 de euro.

„Pragurile arbitrare de trei ore lasă companiilor aeriene puțin timp pentru a aduce avioane sau echipaje de rezervă”, au spus aceștia.

Rugați să demonstreze cum funcționează, A4E a distribuit un document care sugerează că reparațiile minore ar putea dura nouă ore, în timp ce o aeronavă de înlocuire ar putea fi gata în cinci.

Parlamentarii susțin că dacă se ajunge la patru ore, se încalcă drepturile a două treimi dintre pasagerii care au dreptul la despăgubiri în prezent. „Așadar, pentru noi, acest lucru este inacceptabil,” a spus unul dintre deputați.

Grupul A4E are însă o altă opinie: „Extinderea acestei perioade la cinci ore ar putea preveni până la 40 % din întârzieri.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
MONDEN
Victor Salv si fiica lui, Sofia
12:16
Imagini rare cu fiica lui Victor Slav și a Biancăi Drăgușanu. Sofia a împlinit 10 ani și a petrecut alături de tatăl ei
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru, alături de cei trei copii
12:13
Motivul pentru care Dragoș Bucur și Dana Nălbaru s-au mutat la țară. Dezvăluirile făcute după doi ani și jumătate
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
13:04
Estonia acuză oficial Rusia că a comandat un incendiu la o fabrică de roboți militari. Reacția Kremlinului
13:01
Cum au ajuns camioanele electrice mai ieftine decât cele diesel pe piețe-cheie din UE
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri