Dosarul achiziţiei pentru MAI de BMW-uri de la firma distribuitoare controlată de Michael Schmidt, un prieten al preşedintelui Klaus Iohannis, a fost clasat pe 16 octombrie 2023 de către procurorul şef adjunct al DNA, Paul Dumitriu.

În ordonanţa de respingere a plângerii lui Ghinea, Marius Voineag expune criticile formulate de liderul USR pe ordonanţa de clasare a dosarului, arată cum s-a constituit dosarul pe o sesizare din oficiu a procurorilor la data de 29 septembrie 2022, traseul acestuia, şi susţine că, potrivit CPP, „împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de către acesta poate face plângere orice persoană, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare intereselor sale legitime”.

„De asemenea, în privinţa soluţiilor de clasare, alineatul 4 al art. 336 C.p.p. stabileşte că termenul în care se
poate face plângere este de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia”, arată
Voineag.

Suplimentar, având în vedere că ordonanţa de clasare a fost emisă la 16.10.2023, precum şi că plângerea de faţă a fost formulată de către petiţionar la 14.12.2023, se impune a constata că demersul acestuia este tardiv, cu depăşirea termenului de 20 de zile prevăzut în art. 336 alin. 4 C.p.p., se mai arată în document.

Este victoria Ucrainei un obiectiv asumat al politici externe românești? De ce alegerile prezidențiale sunt mai importante ca oricând
Recomandări
Este victoria Ucrainei un obiectiv asumat al politici externe românești? De ce alegerile prezidențiale sunt mai importante ca oricând

Şeful DNA a examinat în respingerea plângerii lui Ghinea şi criticile făcute pe fond şi a constatat că acestea sunt neîntemeiate.

Procurorul şef al DNA, Marius Voineag, a stabilit și plata de cheltuieli judiciare de 500 de lei în sarcina „petiţionarului”, Cristian Ghinea.

Fostul ministru USR al fondurilor europene, a mers pe14 decembrie, la DNA, pentru a cere redeschiderea dosarului privind achiziția de BMW-uri pentru Ministerul de Interne și retrimiterea acestuia la Parchetul European.

„Este un caz clasic de indiciu de fraudă (…) Cazul Bode-BMW nu se termină aici. DNA nu avea dreptul să cerceteze acest caz. Cerem să redeschidă cazul și să îl trimită la Parchetul European”, le-a spus Cristian Ghinea jurnaliștilor, la sediul DNA, care a susținut că, în caz contrar, șeful DNA, Marius Voineag, „face scut pentru infractori”.

În 2022, Poliția Română a încheiat cu firma Automobile Bavaria, fondată de Michael Schmidt, un apropiat al președintelui Klaus Iohannis, două contracte pentru 600 de automobile BMW. Inițial, Parchetul European și DNA au desfășurat investigații, însă în acest moment singura instituție care mai cercetează cazul este cea condusă de Kovesi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (6)

nasty1   •   31.12.2023, 14:20

De aia l-au numit pe Voineag sef la DNA mafiotii Ciolacu/PSD, Ciuca/PNL, Iohannis, Predoiu: ca sa ingroape anchetele care vizeaza mizeriile si ticalosiile facute de ei si partidele lor. De aia se claseaza si ancheta privind achizitia de BMW-uri de la prietenul lui Iohannis, si ancheta privind actiunea de compromitere a Emiliei Sercan, si dosarul privind pensiunea unde chefuiau cei de la ISU si au ars 8 oameni etc.

bituca   •   31.12.2023, 07:28

Urmeza alegerile si nu vor sa deranjeze pe nimeni.

asdqaz   •   30.12.2023, 19:40

in alte tari au masini si mai bune

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Două crime comise în județul Constanța, aparent fără legătură între ele, scot la iveală un caz înfiorător
Știrileprotv.ro
Două crime comise în județul Constanța, aparent fără legătură între ele, scot la iveală un caz înfiorător
Claudia Pătrășcanu a răbufnit și a spus ce a făcut unul dintre băieți pe ascuns: „Câtă suferință!” Filmarea care dă peste cap tot ce se știa
Viva.ro
Claudia Pătrășcanu a răbufnit și a spus ce a făcut unul dintre băieți pe ascuns: „Câtă suferință!” Filmarea care dă peste cap tot ce se știa
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Libertateapentrufemei.ro
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Fabricile din România care produc pe bandă rulantă. Au făcut uitate importurile și angajează constant
FANATIK.RO
Fabricile din România care produc pe bandă rulantă. Au făcut uitate importurile și angajează constant
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
FANATIK.RO
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
Jennifer Lopez, în cea mai sexy rochie, la 55 de ani! Artista vrea să-i arate lui Ben Affleck ce a pierdut! FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, în cea mai sexy rochie, la 55 de ani! Artista vrea să-i arate lui Ben Affleck ce a pierdut! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Preotul care a omorât-o pe Antonia, după accidentul din parcarea unui mall din București, a cerut amânarea procesului. Ce a invocat Marius Vișan în fața instanței
Observatornews.ro
Preotul care a omorât-o pe Antonia, după accidentul din parcarea unui mall din București, a cerut amânarea procesului. Ce a invocat Marius Vișan în fața instanței
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna
HOROSCOP
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI