Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a hotărât demiterea șefului ISU Constanţa, Viorel Jianu, şi solicită premierului Victor Ponta să îl schimbe din funcţie pe prefectul judeţului, Radu Volcinschi, ca urmare a problemelor la intervenţia de după prăbuşirea elicopterului SMURD, anunță Mediafax.
Anunţul privind demiterea lui Viorel Jianu şi solicitarea de schimbare din funcţie a lui Radu Volcinschi a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, marţi, într-o conferinţă de presă despre accidentul în urma căruia şi-au pierdut viaţa toate cele patru persoane aflate în elicopterul SMURD prăbuşit luni în lacul Siutghiol.
Operaţiunile de căutare şi salvare au durat peste 12 ore.
Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar în cazul elicopterului SMURD prăbuşit, cercetările privind cauzele accidentului în care au murit cei patru membri ai echipajului fiind continuate marţi la locul tragediei de procurori şi criminalişti.
Raportul privind intervenţia care a avut loc pe lacul Siutghiol după prăbuşirea elicopterului SMURD va fi prezentat premierului Victor Ponta de către ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.