Turnul de control și pista, avariate

„În timp ce eram pe cale să ne îmbarcăm din Sanaa, aeroportul a fost supus unui atac aerian. Va trebui să așteptăm până când daunele aduse aeroportului vor fi remediate pentru a putea pleca”, a notat Tedros Adhanom Ghebreyesus pe rețeaua de socializare X.

Potrivit șefului OSM, în urma atacului „unul dintre membrii echipajului avionului nostru a fost rănit” și, potrivit informațiilor primite, „cel puțin două persoane au fost ucise pe aeroport”.

„Turnul de control al traficului aerian, sala de plecare – la doar câțiva metri de locul în care ne aflam noi – și pista au fost avariate”, a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Acesta a mai anunțat că el și colegii săi sunt în siguranță și a transmis „din inima noastră condoleanțe” rudelor celor care au murit.

Ghebreyesus încearcă să elibereze 17 membri ONU

Tedros Adhanom Ghebreyesus face parte dintr-o delegaţie care a călătorit în Yemen pentru a încerca să obţină eliberarea a 17 membri ai ONU care au fost reţinuţi, unii din 2021, alţii din iunie, de rebelii Houthi.

Atacuri aeriene au vizat joi mai multe locuri din Yemen, inclusiv Aeroportul Internaţional Sanaa şi o centrală electrică, aflate sub controlul rebelilor Houthi, potrivit martorilor şi insurgenţilor.

Alexandru Palii, investitorul imobiliar conectat la firmele oligarhilor ruși care au devalizat bănci, fonduri de pensii și UPET Târgoviște
Recomandări
Alexandru Palii, investitorul imobiliar conectat la firmele oligarhilor ruși care au devalizat bănci, fonduri de pensii și UPET Târgoviște

Armata israeliană a anunţat, la rândul său, că a lovit „ţinte militare” ale rebelilor Houthi din Yemen, pe care îi acuză că se află „în centrul axei terorii iraniene”.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat după seria de atacuri ale armatei israeliene în Yemen că ţara sa va continua să-i lovească pe rebelii Houthi „până când treaba va fi terminată”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Alimentul considerat de mulți sănătos, dar pe care medicii nu îl recomandă: “A fost interzis în foarte multe țări”
FANATIK.RO
Alimentul considerat de mulți sănătos, dar pe care medicii nu îl recomandă: “A fost interzis în foarte multe țări”
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Observatornews.ro
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI