Contactată de Libertatea, Teodora Munteanu a susținut că nu a greșit cu nimic acceptând motocicleta, însă șeful ei pe linie de partid este de altă părere.
Senatorul George Mîndruță, președinte USR PLUS Suceava, pune însă gestul viceprimăriței pe seama „emoției momentului”.
Am discutat ieri cu ea de câteva ori și am discutat și cu organizatorii. Șansele ca din cele peste 3.000 de bilete să fie extras numele ei erau extrem de mici. Nimeni nu și-a imaginat că se va ajunge acolo. Evident că nu trebuia să participe prin poziția ei de viceprimar al municipiului Suceava, care a fost unul din sponsorii evenimentului.
George Mîndruță:
”Dacă totuși s-a întâmplat și numele ei a fost extras, trebuia să refuze premiul acolo pe scenă. A fost luată de emoția momentului. Nu și-a dat seama. Azi a ieșit public și a cerut de la organizatori factura motocicletei pentru a dona contravaloarea premiului”, a adăugat George Mîndruță.
Președintele USR-PLUS Suceava spune că e convins că viceprimărița nu poate fi suspectată de vreo tentativă de fraudă. „Teodora Munteanu este membru în biroul județean, iar la următoare ședință vom discuta și acest subiect, însă nu am niciun indiciu că ar fi fost vreo tentativă de ceva ilegal”, a mai spus George Mîndruță.
Primarul Lungu: „Problema rămâne de moralitate”
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat pentru Libertatea că participarea viceprimariței Teodora Munteanu la Festivalul Bucovina Motorfest este sută la sută legală.
”Problema rămâne de moralitate. Doamna Munteanu știu că a mers an de an la acest festival și și-a cumpărat tricouri și bilet de intrare. Ea spune că este sută la sută pură coincidență. Sută la sută este legal. Partea de moralitatea o putem interpreta”, a spus Ion Lungu.
Teodora Munteanu, viceprimărița municipiului Suceava, a câștigat sâmbătă seara la tombola organizată la Festivalul Bucovina Motorfest o motocicletă Yamaha. Tot ea este cea care, cu o lună în urmă condusese ședința Consiliului Local în care s-a decis sponsorizarea evenimentului cu 40.000 de lei.
Potrivit organizatorilor, motocicleta a costat 5.000 de lei și s-au mai investit în ea alți 1.000 de lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro