Senatorul Marius Petre Nicoară este acuzat de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Potrivit anchetatorilor, la data de 28 noiembrie 2014, în jurul orei 23:45, Marius Petre a condus un autoturism pe strada Eugen Ionescu, pe sensul de mers către Calea Turzii, din municipiul Cluj Napoca, iar în momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 13, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de mașina din faţa sa, producând un accident de circulaţie și intrând în coliziune cu un autovehicul care frânase pentru a efectua un viraj la stânga.
”În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a martorului V.C.R. , conducătorul auto al mașinii cu care a intrat în coliziune și care a refuzat să depună plângere. Prin raportul de expertiză medico-legală s-a concluzionat că inculpatul Nicoară Marius Petre avea la ora indicată o alcoolemie de cca. 1,65 gr. %o”, se arată în comunicatul procurorilor. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală.
“Am venit spre casă, eram grăbit, era polei pe şosea, dar acum nu vreau să mă ascund în spatele poleiului, am mers eu prea tare pentru condiţiile meteo şi am lovit din spate o maşină. S-au făcut tot felul de speculaţii că eram băut, însă am consumat un cocktail înainte de a urca la volan, atât. Nici nu ştiu cât alcool avea acel cocktail. Cel pe care l-am lovit din spate era un taximetrist, care nu a fost rănit tare. Pagubele materiale sunt semnificative la maşina mea”, declara la acea vreme Marius Nicoară.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro