În cadrul dezbaterilor, secretarul de stat în MDRAP Sirma Caraman a declarat că printr-un act normativ care a intrat în vigoare în 2016 chiriile pentru locuinţele ANL au crescut foarte mult din cauza că în calculul chiriei s-a introdus amortizarea.

„După o analiză atentă am introdus alţi indicatori de corecţie, anul fabricaţiei, veniturile persoanei şi atunci s-a redus foarte mult cuantumul chiriei – adică 40-45% faţă de ceea ce rezulta din calculul de până acum. Corecţia a fost făcută având în vedere că acest program – locuinţele ANL – are un caracter social. Prin ordonanţă se corectează acea eroare care ducea la chirii foarte mari pentru tinerii din locuinţele ANL”, a afirmat reprezentantul Guvernului.

Proiectul de lege privind aprobarea OUG 30/2017 pentru modificarea şi completarea art.8 din Legea nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe va intra în dezbaterea plenului Senatului, în calitate de primă cameră sesizată.

Guvernul a adoptat proiectul de Ordonanță care prevede scăderea chiriilor ANL, pe 5 aprilie. Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat în ședința Executivului că, prin  ordonanţa de urgenţă se ”îndreaptă o nedreptate făcută de guvernul anterior cu privire la chiriile percepute de autorităţile locale” și a precizat că au fost situații anul trecut în care o chirie de 70 de lei a ajuns la 700 de lei, pentru o familie.

Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuinţe ANL vor fi diminuate şi vor fi calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
ȘOC! Porecla pe care a primit-o Carmen Iohannis după dineul NATO. Mulți au râs de soția președintelui
Playtech.ro
ȘOC! Porecla pe care a primit-o Carmen Iohannis după dineul NATO. Mulți au râs de soția președintelui
Reacția unui parior împătimit, după ce a aflat de impozitul de 40%: "Voi câştiga mai puţin decât am pariat"
Observatornews.ro
Reacția unui parior împătimit, după ce a aflat de impozitul de 40%: "Voi câştiga mai puţin decât am pariat"
Horoscop 1 iulie 2022. Capricornii primesc o mână de ajutor de mare preț de la cineva din familie, sub forma unei disponibilități
HOROSCOP
Horoscop 1 iulie 2022. Capricornii primesc o mână de ajutor de mare preț de la cineva din familie, sub forma unei disponibilități
În ce loc din România vrea gigantul Varta să deschidă o fabrică de un miliard de euro
Știrileprotv.ro
În ce loc din România vrea gigantul Varta să deschidă o fabrică de un miliard de euro
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Orangesport.ro
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea