Nu am acum bani, lasă că merg la doctor când îmi voi permite. Așa își spun mulți români care, din lipsa banilor, amână un consult medical până când boala de care suferă devine foarte greu de tratat. De acum, ei au însă posibilitatea ca, dacă optează pentru serviciile unei anumite clinici private, să poată plăti în rate investigațiiile și îngrijirile mediale.
“Prevenţia este esenţială pentru o bună stare de sănătate si tocmai de aceea vizitele regulate la medic şi investigarea medicală a fiecărui simptom ar trebui să facă parte din comportamentul fiecărei persoane. Pentru a facilita acest lucru, încercăm să aducem serviciile Regina Maria cât mai aproape de pacienţii noştri, plata în rate fără dobândă fiind o soluţie care implică un plus de accesibilitate”, a declarat Sergiu Negut, director general adjunct al Reţelei private de sănătate Regina Maria.
Ce trebuie să știți este că dobânda este zero dacă plata se face cu cardul de cumpărături Raiffeisen Bank. Posesorii acestui card pot plăti, în maxim 12 rate, fără dobândă, servicii medicale precum: consultaţii de obstetrică-ginecologie, de laborator şi imagistică, recoltare, procesare şi stocare de celule stem sau chirurgie. Această modalitate de plată este disponibilă în unităţile Regina Maria din Bucureşti şi Braşov, iar, în curând, se vor adăuga locaţiile din Bacău, Cluj Napoca şi Constanţa”, se arată într-un comunicat al rețelei de clinici private
Mai multe detalii puteţi afla în recepţiile reţelei Regina Maria, pe www.reginamaria.ro sau sunând la: 021.9268.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.