Conform unei concluzii făcute în acel an în baza unor culegeri de informații și care a fost menținută până acum, există o probabilitate de „80 până la 95%” pentru o scurgere a coronavirusului SARS-CoV-2 din Institutul de Virusologie din Wuhan (China).

Potrivit publicațiilor Die Zeit şi Sueddeutscher Zeitung, BND a avut indicii că laboratorul din Wuhan a condus experimente de tip „câştig-de-funcţie”, în cadrul cărora virusurile sunt modificate pentru a deveni mai transmisibile la oameni în scopuri de cercetare. BND a mai aflat că laboratorul chinez a fost afectat în acea perioadă de numeroase încălcări ale regulilor de securitate.

Rezultatele anchetei efectuate de BND au fost prezentate atât cancelarului german de la acea vreme, Angela Merkel, cât și succesorului acesteia, Olaf Scholz, dar ambii au ales să nu le facă publice. Nici Parlamentul german și nici Organizația Mondială a Sănătății nu au fost informate în legătură cu concluzia BND pe tema originii COVID-19.

Această tăcere este contestată de presa germană, pentru că, dacă astăzi ipoteza unei scurgeri dintr-un laborator este acceptată printre posibilele cauze ale apariției COVID-19, la vremea respectivă era calificată drept o „teorie a conspirației” de către mulți experți.

Kremlinul prezintă o listă cu cinci condiții pentru a respecta armistițiul din Marea Neagră. Ce vrea Vladimir Putin
Recomandări
Kremlinul prezintă o listă cu cinci condiții pentru a respecta armistițiul din Marea Neagră. Ce vrea Vladimir Putin

Guvernul german a apelat anul trecut la experți în domeniu pentru a consulta informațiile culese de BND. Un raport al acestor experți încă este așteptat.

În schimb, BND și-a împărtăşit evaluarea către CIA, în toamna anului trecut. Un purtător de cuvânt al CIA a declarat la începutul acestui an că agenția americană de informații a evaluat că pandemia de COVID-19 a provenit cel mai probabil dintr-un laborator şi nu pe cale naturală.

Căutarea adevărului despre originea SARS-CoV-2 se confruntă însă cu opacitatea Chinei, care, în timp ce se declară o victimă a politizării subiectului, blochează orice investigație aprofundată în cadrul OMS și respinge orice acuzație formulată la adresa sa, inclusiv cea privind experimentele de tip „câştig-de-funcţie” din cadrul laboratorului din Wuhan.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

BufnitaDuminicala   •   13.03.2025, 14:16

Deci cancelarii germani știau de la început despre originea artificială a acestui blestemat Covid dar au preferat să ascundă adevărul. Acum, sunt convins ca și alte guverne știau despre acest lucru dar au preferat să ascundă adevărul. Ce este și mai revoltător este ca mass media, inclusiv cea din România, a Susținut teoria ca acest Covid este de origine naturală și i-au criticat vehement pe cei care au îndrăznit să conteste teza oficială.

    zb59   •   14.03.2025, 18:52

    Fireste ca toti au stiut, dar deep state(s) au preferat sa inchida omenirea, transformand-o intr-o turma amorfa, usor de manipulat! Cei care gandeau astfel erau conspirationisti!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Ilie Bolojan a răbufnit și a făcut un anunț neașteptat despre Klaus Iohannis. Are și dovezi! De nebănuit ce s-a aflat despre fostul președinte abia acum
Viva.ro
Ilie Bolojan a răbufnit și a făcut un anunț neașteptat despre Klaus Iohannis. Are și dovezi! De nebănuit ce s-a aflat despre fostul președinte abia acum
„Cu inimile grele, anunțăm cu profundă durere trecerea în neființă a fiului nostru cel mic”. Celebrul sportiv, anunț sfâșietor despre copilul lui de 14 ani. Băiatul a murit în timpul vacanței, iar cauza decesului este un semnal de alarmă pentru toată lumea
Libertateapentrufemei.ro

Doi independenți în finala pentru Cotroceni. Scenariul surpriză pentru prezidențiale prezentat de un sociolog
Adevarul.ro
Doi independenți în finala pentru Cotroceni. Scenariul surpriză pentru prezidențiale prezentat de un sociolog
Meghan Markle și-a lansat propriul magazinul online. Cum arată rochia „Windsor” de 1.000 de lire sterline pe care o vinde Ducesa. FOTO
Elle.ro
Meghan Markle și-a lansat propriul magazinul online. Cum arată rochia „Windsor” de 1.000 de lire sterline pe care o vinde Ducesa. FOTO
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Unica.ro
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Decizia SUA de a amâna eliminarea vizelor pentru România, fără precedent. În cât timp poate fi obţinută în regim de urgenţă
Observatornews.ro
Decizia SUA de a amâna eliminarea vizelor pentru România, fără precedent. În cât timp poate fi obţinută în regim de urgenţă
Horoscop 26 martie 2025. Taurii trebuie să facă un inventar foarte cuprinzător al calităților partenerilor de orice fel, în special cel de cuplu
HOROSCOP
Horoscop 26 martie 2025. Taurii trebuie să facă un inventar foarte cuprinzător al calităților partenerilor de orice fel, în special cel de cuplu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI