Deşi în curând va deveni centenar, Kazim Gürbüz spune că nimeni nu îl crede că e aşa bătrân. Bărbatul susţine că felul în care arată se datorează exerciţiilor zilnice de yoga, dietei sănătoase şi vieţii sexuale active, cât şi plimbărilor în aer liber.
El a devenit vegetarian în urmă cu 54 de ani şi consumă multe alimente bogate în vitamine, ulei de măsline şi miere cu alune, iar zilnic bea mult ceai verde. În plus, Kazim e de părere că orice om poate trăi până la vârsta de 130 de ani, fără probleme, dacă aplică stilul lui de viaţă.

Are chiar şi trei orgasme pe zi

“Fiecare dintre noi poate trăi mult. Viaţa începe cu adevărat la vârsta de 63. Trebuie doar să ai grijă de tine. Eu mă simt ca la 25 de ani”, a declarat acesta, precizând că face mult sex, ajungând să aibă chiar şi două sau trei orgasme pe zi.
Kazim, care în prezent este şi instructor de yoga, a mărturisit că el şi-a schimbat radical viaţa şi regimul alimentar la 41 de ani, după ce a rămas paralizat de la talie în jos, în urma unei fracturi la coloană, iar medicii i-au spus că nu va mai merge niciodată.
Însă pentru că a fost optimist şi a depus mult efort mental, a reuşit, prin masaj şi yoga, să-şi recapete mobilitatea şi, în cele din urmă, după nouă luni, a început să meargă din nou.

       
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Observatornews.ro
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Știrileprotv.ro
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon
PUBLICITATE
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon