3770-94195-1.jpg

Reprezentanţii fabricii de clopote Grassmayr ne-au dezvăluit că doar cele mai importante capete religi­oase se bucură de onoarea de a rămâne imortalizate pe clopotele făurite de fabrica din Austria. „În săptămâna în care am primit co­manda de la ÎPS Daniel, au mai venit două comenzi: una de la Vatican, cu chipul Papei Benedict al XVI-lea şi alta din Italia, cu chipul Papei Ioan Paul al-II-lea”, ne-a spus Johannes Grassmayr, directorul companiei.

3770-94198-2.jpgImpresionat de charisma Pa­triar­hului pe care l-a întâlnit în mai, austriacul a făcut tot posibilul pentru ca darul ÎPS Sale să fie gata la timp. „Fabricarea celor patru clopote a durat trei luni, iar Preafericitul a do­rit ca eu să particip personal la adu­cerea lor în ţară”, se mândreşte directorul. Mai mult, preţul celor patru „opere de artă” a fost unul special.

Au costat 80.000 de euro

Clopotele au costat 80.000 de eu­ro şi au fost admirate de toate feţele bi­sericeşti care au participat la di­ne­ul pregătit ieri, la Patriarhie. Clopotele nu sunt numai foarte frumoase, ci şi moderne, fiind conectate la un sistem informatic dotat cu GPS.

Sărbătoare, ieri, la Patriarhie

Cu ocazia împlinirii unui an de la întronarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel a sfinţit ieri noul Paraclis din Reşedinţa Patriarhală şi a participat la Sfânta Liturghie. La eveniment au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu şi mai mulţi politicieni. Ziua s-a încheiat cu un dineu oferit de Patriarh.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.