Şoferul din Curtici, Arad, a “decolat” din faţa casei sale la volanul unui bolid de lux, deşi era rupt de beat. Aproape de miezul nopţii, acesta s-a înfipt cu maşina în casa unor vecini şi nu oriunde, ci chiar în camera copiilor. Din fericire, cei doi băieţei ai familiei erau plecaţi în vacanţa de vară, iar încăperea era goală. “Când am ieşit, vecinii îmi tot ziceau să nu mă sperii. Atunci l-am văzut pe beţiv, abia cobora din maşină şi zicea să-i dăm pace că e beat. A avut viteză mare, că a zburat şi peste şanţ, şi peste trotuar”, a povestit Elisabeta Ciupuliga, proprietara imobilului. În urma impactului, zidul casei a fost distrus, iar în interior au fost rupte biroul şi scaunele la care copiii familiei îşi făceau temele. Cu toate acestea, conducătorul susţine că frânele ar fi fost de vină, pentru că nu au mai ţinut. Şoferul a fost transportat de poliţişti la spital, pentru a i se recolta probe biologice, însă acesta era atât de beat, încât a adormit. l

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.