Locatarii blocului din Zalau care a explodat la sfarsitul saptamanii trecute au reusit, ieri, sa intre in fostele lor locuinte, pentru a-si recupera cateva acte si bani.


Pentru a putea patrunde, ieri, printre daramaturi, sinistratii au semnat un act conform caruia declarau ca intra pe propria lor raspundere, iar pompierii le-au facut instructajul. Oamenii au ajuns la apartamentele lor de la etaj cu ajutorul unei macarale de mare tonaj. Unul cate unul, reprezentantii fiecarei familii s-au catarat pe scara, insotiti de un pompier si au avut la dispozitie numai zece minute sa caute printre daramaturi. Radu Garbouran locuia la etajul patru al blocului. El a fost primul care a urcat sa isi recupereze actele, cativa bani si bijuteriile de valoare.

‘Nu mi-a fost frica, am vrut sa intru sa recuperez strictul necesar. Acum, mi-am luat doar amintirile, dar primarul si pompierii au spus ca ne vor mai lasa sa intram o data sa ne mai luam si alte lucruri, in special haine si incaltaminte’, a spus Garbouan. De emotie, unii dintre sinistrati au uitat sa ia exact lucrurile importante si au coborat numai cu haine si obiecte fara valoare. Autoritatile au anuntat ca astazi imobilul va fi daramat, iar cele 19 familii care locuiau acolo vor primi ajutoare in valoare de 3.500 de lei si apartamente ANL, insa nu au precizat si termenul.


Diana ar fi trebuit sa inceapa scoala azi


Diana Satmari (15 ani), fetita care a murit in explozie, trebuia sa inceapa azi cursurile, fiind eleva in clasa a VIII-a. In acelasi timp, sora sa, Laura (12 ani), internata acum la sectia de reanimare a Spitalului de Urgenta Zalau, ar fi trebuit sa inceapa clasa a VI-a. Cel putin inca o luna, banca sa va ramane goala, iar pe banca surorii sale decedate vor fi aprinse lumanari in fiecare zi. O parte dintre colegii de clasa ai Dianei au aprins deja lumanari in fata blocului. Tatal fetelor, Mihai Satmari (42 ani), plecase lunea trecuta la munca in Italia. Nici nu a ajuns bine pe meleagurile straine, ca a primit vestea infioratoare. Barbatul si-a implorat rudele sa nu ii inmormanteze copila pana cand nu se intoarce acasa. Cealalta victima a tragediei din Zalau, Paul Salajan (21 ani), revenise de curand din Italia, unde muncea, pentru a-si lua carnetul de sofer. Si tatal sau, Mitica, este plecat la lucru in strainatate. El se va intoarce maine noapte pentru a fi prezent la inmormantarea fiului sau.


Trei raniti au fost externati


Trei dintre persoanele ranite in deflagratie au fost externate, dar cinci au ramas in spital avand diverse fracturi si rani ale epifizei, dar si starea lor de sanatate evolueaza bine. Doua persoane sunt internate la oftalmologie, doua la chirurgie si una la sectia de chirurgie pentru arsi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.