Maestrul Dan Iordăchescu, unul dintre cei mai importanţi baritoni ai scenei lirice româneşti, s-a stins din viaţă duminică, 30 august. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt invitaţi să participe la Adunarea de Doliu care va avea loc în foaierul Operei Naţionale Bucureşti marţi, 1 septembrie, între orele 15.00 – 16.30, informează un comunicat al ONB.
Înmormântarea va avea loc miercuri, 2 septembrie, la Cimitirul Bellu, iar slujba de înmormântare la capela cimitirului, de la ora 12.00.
Solist de renume al Operei Naţionale Bucureşti, baritonul Dan Iordăchescu a dat viaţă pe scena teatrului, timp de mai multe decenii, unor roluri importante precum Don Giovanni din opera cu acelaşi nume de W.A. Mozart, Germont din „La traviata” de G. Verdi, Renato din „Bal mascat” şi Don Carlos din „Forţa destinului” de acelaşi compozitor, precum şi altor roluri din lucrări de operă de Ch. Gounod, G. Donizetti, R. Strauss, P.I. Ceaikovski, C. Debussy, J. Massenet.
Dan Iordăchescu a întreprins sute de turnee pe scene celebre din străinătate, pe toate continentele, cântând alături de artişti de renume printre care Mario del Monaco, Plácido Domingo, Mirella Freni, Virginia Zeani, Montserrat Caballé, Luciano Pavarotti, Lorin Maazel, Zubin Mehta şi mulţi alţii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.