Scena a fost surprinsă de dispozitivul BodyCam al polițistului și a fost vizionată inclusiv de judecător. Bărbatul spunea că are documentele în portbagaj, însă de acolo a scos doar palinca, pe care a băut-o în fața polițistului.  

Chiar dacă a refuzat inițial, bărbatul a fost testat pentru alcool. Rezultatul a fost de 1.24 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Probele de sânge au arătat o alcoolemie de 1,65 g% alcool pur în sânge (prima probă), respectiv de 1,45 g% alcool pur în sânge (a doua probă). Acesta avea permisul suspendat pentru că era posesorul unui dosar penal. El refuzase să îi fie prelevate probe biologice. 

În fața situației, Judecătoria Brăila l-a condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru ambele infracțiuni, conducere fără permis și sub influența alcoolului, arătând că „a fost sincer și are posibilități de îndreptare mai ridicate”. 

„Instanţa reţine că atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, acesta a avut o atitudine sinceră în faţa organelor judiciare, recunoscând comiterea infracţiunilor săvârşite, ceea ce determină instanța să considere că inculpatul are posibilități de îndreptare mai ridicate, atitudinea sa reprezentând și o asumare a responsabilității. (…)

Ce este taxarea inversă la TVA. Cum funcționează și ce avantaje are? Avocat: „Este ca și cum ai scoate hoții de pe conducta de bani”
Recomandări
Ce este taxarea inversă la TVA. Cum funcționează și ce avantaje are? Avocat: „Este ca și cum ai scoate hoții de pe conducta de bani”

Totodată, se apreciază că în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior comiterii infracţiunii şi de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea pedepsei este suficientă, instanţa creându-şi convingerea că inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni chiar şi în cazul în care nu se va dispune executarea acesteia”, a argumentat judecătorul, potrivit motivării obținute de DeBrăila.

Tot în Brăila, un șofer băut a blocat linia de tramvai, iar apoi a început să îi înjure pe polițiști, dar și personalul medical ajuns la fața locului.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.