Un șofer surprins de radar, în Austria, cu 142 km/h într-o zonă cu limită de 50 km/h a reușit să obțină o reducere surprinzătoare a sancțiunii. Instanța a constatat că limita de viteză fusese stabilită ilegal, din cauza unei erori în amplasarea semnului rutier.

Cazul a avut loc pe parcursul anului 2022, când un șofer a fost înregistrat de radar cu o viteză de 142 km/h pe drumul L193, în regiunea austriacă Vorarlberg. La acel moment, limita de viteză indicată pe semnele de circulație era de 50 km/h, ceea ce însemna că șoferul depășise viteza legală cu 92 km/h.

Șoferul sancționat a fost nemulțumit și a mers în instanță, unde apărarea sa a semnalat o neconcordanță între amplasarea semnului rutier și regulamentul autorității districtuale, potrivit publicației 5Min. S-a descoperit că semnul care impunea limita de 50 km/h fusese montat cu aproximativ 670 de metri înainte de punctul stabilit legal de actul administrativ.

Potrivit deciziei Curții Constituționale, o mică abatere de amplasament este permisă, însă diferența de câteva sute de metri în acest caz a fost considerată prea mare. Prin urmare, limitarea impusă în acel punct a fost declarată ilegală.

Ca urmare, depășirea de viteză a fost recalculată: șoferul nu a mai fost acuzat că a condus cu 92 km/h peste limita legală, ci doar cu 42 km/h.

Autoritățile din Austria trebuie acum să stabilească dacă va fi aplicată o sancțiune corespunzătoare noii situații. Între timp, regulamentul a fost modificat, iar limita de 50 km/h se aplică în prezent exact din locul unde este amplasat semnul rutier.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.